9°C
Cer senin
Top știri

Și-a cumpărat buletin românesc fals ca să poată lucra în UE. Tânăr din Briceni, cercetat

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Costești au inițiat cercetări în privinţa unui cetăţean moldovean care deținea o carte de identitate românească falsificată.

În data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 16:00, pentru efectuarea formalităților de control pe sensul de intrare în țară s-a prezentat conaționalul de 27 de ani, pasager într-o mașină de ocazie. Tânărul s-a legitimat în baza pașaportului moldovenesc valabil, dar în discuție cu acesta și acționării conform analizei de risc tactice, polițiștii de frontieră au extins verificările asupra sa.

Ca urmare, a fost descoperită o carte de identitate românească, având aplicată fotografia și înscrise datele de identificare ale persoanei verificate.

Documentul în cauză a fost trecut în linia a II-a de control, unde polițiștii de frontieră au stabilit că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unei cărți de identitate românești, cu suspecție rezonabilă de falsificare totală.

La audieri, conaționalul originar din raionul Briceni a declarat că își cumpărase buletinul românesc în Cehia, contra sumei de 300 EUR. Și-a justificat fapta prin dorința de a se angaja mai ușor la un post de muncă.

Documentul a fost ridicat, cercetările continuă în vederea elucidării circumstanțelor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer senin Simte ca 8°C
Umiditate 88%
Vânt 10 km/h NV
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
0%
Joi
15°C
11%
Vin
18°C
0%
Sâm
18°C
0%
Dum
20°C
0%