20°C
Cer senin
Top știri

Stamate despre deputații PLDM, care au trecut la PDM: „Nu contează formațiunea din care faci sau ai făcut parte”

Nu contează culoarea și formațiunea politică atunci când este încălcată legea sau integritatea unui politician ridică semne de întrebare. Declarația aparține Ministrei Justiției, Olesea Stamate, în cadrul unei emisiuni televizate.

Întrebată de moderatorul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV de ce unii deputații care au trecut de la PLDM la PDM nu au fost percheziționați și arestați la fel ca și foștii comuniști, care au ajuns în PDM, Stamate a declarat că în asemenea situații nu contează culoarea politică.

„Nu vorbim despre oameni buni, nu contează culoarea politică și nici nu formațiunea din care faci sau ai făcut parte. Este important ca aceste dosare să fie investigate corect și să fie duse până la capăt, iar aceasta să servească drept exemplu cetățenilor și actualilor și viitorilor deputați, că asemenea acțiuni sunt sancționate”, a declarat Olesea Stamate.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer senin Simte ca 19°C
Umiditate 35%
Vânt 13 km/h NE
Presiune 1031 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
18°C
0%