Raheem Sterling nu a făcut parte din lotul Angliei pentru victoria de duminică în fața Senegalului, după ce hoți înarmați au pătruns în casa lui. Familia lui Sterling se afla în locuință, iar el a vrut să se întoarcă imediat ce a fost anunțat de incident.
O sursă apropiată starului de la Chelsea a declarat pentru Sky News că Sterling este „șocat” și „preocupat de siguranța copiilor săi”.
Inițial, oficialii naționalei Angliei au spus că Sterling nu va juca pentru că „are o problemă de familie”. După meciul pe care Anglia l-a câștigat cu 3-0, managerul Gareth Southgate a confirmat că Sterling se întoarce în Marea Britanie.
Întrebat dacă va reveni la Cupa Mondială, Southgate a spus: „Chiar nu știu, nu vreau să pun nicio presiune asupra lui”. „Uneori fotbalul nu este cel mai important lucru și familia ar trebui să fie pe primul loc”, a declarat selecționerul Angliei.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
Sursa: Digi24.ro

