Aproximativ trei tone de alcool etilic de contrabandă a fost scos din circuit pe teritoriul raionului Briceni.
În noaptea de 28 martie, polițiștii de frontieră au întreprins acțiuni de combatere a traficului ilegal de produse alcoolice în zona de responsabilitate....
Un bărbat riscă amendă, după ce a procurat peste trei sute litri de alcool etilic, fără să se asigure de legalitatea acțiunii. Bărbatul a fost oprit în trafic de către Poliția de Frontieră în apropierea satului Ocnița.
În urma unei...
Un căruțaș din satul Medveja, raionul Briceni, în vârstă de 45 ani, a fost reținut în timp ce transporta ilegal 200 de butelii cu alcool, camuflate în snopi de porumb.
Reținerea în flagrant a conaționalului a fost posibilă în urma...
Doi bărbați cu vârste de 31 și 34 ani, originari din municipiul Bălți și raionul Drochia, sunt documentați de omenii legii pentru fabricarea, păstrarea, transportarea și comercializarea alcoolului contrafăcut.
La intrarea în orașul Bălți, polițiștii au stopat pentru verificări două...
Un bărbat în vârstă de 59 ani, originar din satul Criva, raionul Briceni, a fost stopat de poliția frontierei, după ce oamenii legii au observat în căruța pe care o conducea 15 butelii din plastic.
Bărbatul a fost observat pe...
Un bărbat în vârstă de 37 ani este cercetat penal pentru că ar fi vrut să transporte ilegal alcool etilic.
Bărbatul, care se afla la volanul unui automobil de model Dodge Grand Caravan, a fost stopat de către o echipă...
Ilustrația, semnată de pictorița poloneză Katarzyna Walentynowicz, aduce un mesaj puternic de unitate și armonie.
https://www.youtube.com/watch?v=aVhZkJB5SrY
KATARZYNA WALENTYNOWICZ, ilustratoare și designer...