Ministerul Educației

/FOTO/ La Bălți a fost inaugurat un teren de minifotbal cu suprafață artificială

Școala Sportivă din municipiul Bălți a beneficiat de o investiție de 1,2 milioane lei pentru construcția unui teren de minifotbal cu suprafață artificială, inaugurat cu sprijinul Ministerului Educației. Terenul, cu dimensiuni de 42 x 22 metri, va permite desfășurarea competițiilor sportive pe tot parcursul anului. În 2026 urmează amenajarea pistelor de atletism, iar în prezent peste 400 de copii practică fotbal, tenis de masă, ciclism și atletism în cadrul școlii.

Astăzi este ultima zi de înregistrare la Marea Dictare Națională

Astăzi este ultima zi de înregistrare la Marea Dictare Națională, ediția a III-a. Evenimentul va avea loc pe 31 august, în Piața Marii Adunări Naționale, iar cei mai buni participanți vor fi premiați cu abonamente sportive, cărți, vouchere și invitații la teatru.

Concursul național EU & bunicii mei, prima ediție. Câștigătorii vor vizita Paris, Atena și Praga

Ministerul Educației și Cercetării a fost partener al primei ediții a concursului național „EU & bunicii mei”, o inițiativă care a adus împreună generațiile pentru a explora Europa prin joc, dialog și creativitate. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 19–21...

Pe 31 august are loc Marea Dictare Națională, ediția a III-a

Ministerul Educației și Cercetării, sub egida Președinției Republicii Moldova, anunță organizarea celei de-a treia ediții a Marii Dictări Naționale, eveniment programat pentru 31 august 2025, de la ora 9:00, în Piața Marii Adunări Naționale. Manifestarea este dedicată Zilei Limbii...

Sesiunea suplimentară a examenelor de absolvire a gimnaziului – peste 4.700 de elevi înscriși

În perioada 12–15 august 2025 se desfășoară examenele naționale de absolvire a gimnaziului, sesiunea suplimentară, la care s-au înscris peste 4.700 de elevi din întreaga țară. Pentru organizarea acestora, în 34 de raioane și municipii au fost instituite Centre...

/INFOGRAFIC/ Peste 11.000 de elevi, deja înmatriculați în liceu după prima etapă de admitere

După finalizarea primei etape de admitere în învățământul liceal pentru anul 2025, 11.215 elevi au fost deja înmatriculați, ceea ce reprezintă 46% din totalul absolvenților de gimnaziu care au obținut certificate de finalizare. Comparativ cu anul precedent, rata de înmatriculare...

Rezultate preliminare: aproape 89% dintre absolvenții de gimnaziu au promovat examenele naționale

Rezultatele preliminare ale examenelor naționale de absolvire a gimnaziului au fost afișate astăzi în cele 1.017 instituții de învățământ din toată țara. La sesiunea curentă au participat peste 32.000 de candidați, care au scris în total 93.523 de teste. Cele...

/FOTO/ Două medalii istorice pentru Moldova la Campionatul European de kaiac-canoe

Performanță remarcabilă pentru sportul moldovenesc: Daniela Cociu și Maria Olărașu, membre ale lotului național de kaiac-canoe, au revenit acasă cu două medalii de bronz cucerite la Campionatele Europene de kaiac-canoe desfășurate la Račice, Cehia. La revenirea pe Aeroportul Internațional Chișinău,...

Rețeaua Școlilor Model se extinde. 15 instituții vor fi renovate cu sprijinul unui nou împrumut european

Chișinău, 21 mai 2025 – Guvernul Republicii Moldova continuă modernizarea sistemului educațional prin extinderea Rețelei Școlilor Model. Alte 15 instituții de învățământ general urmează să fie supuse renovărilor capitale, fiind dotate cu echipamente și mobilier modern, în cadrul unui...

/FOTO/ Testul la matematică, susținut digital în 80 de școli

Astăzi, 13 mai 2025, peste 1.700 de elevi din 80 de instituții de învățământ din întreaga țară au participat la testarea națională la matematică în format digital, parte a unei etape pilot de evaluare modernizată în învățământul primar. Elevii...
- Advertisement -spot_img

Latest News

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...
- Advertisement -spot_img