La Gimnaziul din satul Singureni, raionul Râșcani, ploile abundente din ultimele zile au transformat procesul de învățământ într-o provocare. Deși lucrările de reparație a acoperișului sunt în desfășurare, apa s-a infiltrat în podul instituției, iar pereții și tavanele mai multor clase s-au umezit. Elevii continuă să vină la ore, însă cadrele didactice se plâng că mirosul de umezeală și pereții umezi fac lecțiile greu de suportat.
„Da să vă închipuiți ce o să fie la iarnă după toată udeala asta, cum o stea, cine o să facă reparație. Eu înțeleg, sunt acum atâtea tehnici moderne, noi am știut demult că vor fi trei săptămâni ploi, numai la noi în Moldova așa se face, drumurile, școlile, toate celelalte se fac toamna iarna și primăvara. Vara toți pleacă la munte, la mare și acum începem reparațiile.”
„O firmă iresponsabilă, noi stăm cu gheața în spate, nu știm ce poate să se întâmple, copiii nu stau în condiții bune, păcat, o școala așa frumoasă. Domnii ăștia, nu știu, au venit și au descoperit școala, dar ei nu erau pregătiți pentru ploaie și iaca ce se întâmplă.”
În unele săli, curentul electric nu poate fi conectat din motive de siguranță.
TATIANA COJOCARU, directoarea Gimnaziului Singureni: „Acoperișul este izolat așa cum a fost, dar vedeți și dumnevoastră ploile abundente, noi inițial nu am fost cunoscuți și domnii nu au ținut cont de faptul ăsta. Noi am mai făcut ce am putut din puterile noastre. Veneam și mă gândeam poate copiii să anunțe direcția și să stea acasă. -Voiam să vă întreb, este posibilitate? Este posibilitate, de ce nu și iată am venit cu femeile de serviciu și ne uităm atent cum este situația prin clasă.”
Primarul localității, Virgil Moloșag, explică faptul că lucrările au întârziat din cauza contestațiilor la achiziții, dar promite că acoperișul va fi reparat complet până la 31 decembrie 2025.
SNC. VIRGIL MOLOȘAG, primarul s. Singureni: „A fost contestată procedura de achiziție și s-a durat până în toamnă. O să facem reparație, așa este, cine a știut că vor dura ploile două-trei săptămâni, așa calamitate nu a fost de mulți ani. Compania este responsabilă și lucrul îl va face calitativ, eu sunt absolut încrezut. Chiar atâta ploi nu s-a așteptat nimeni. -Da când s-au început lucrările? Acum în septembrie. -La început, deci luna trecuta. Și cât durează după contract? Contract până pe 31 decembrie trebuie să fie finalizat tot și acoperiș și panouri solare și vopsit cladirea.”
Am luat legătura cu administratorul companiei, Alexandr Terzi, care susține că echipele au fost deja pe teren pentru a remedia situația.
„Au venit ploile, s-a astupat, dar iată acum iar ieșim cu echipa acolo să mai astupăm odată, cred că știți cum apa găsește loc, poate a fost vânt, ceva a mai rupt, ne-au anunțat azi dimineața. Noi am fost sâmbăta am astupat acolo, a fost vânt și trebuie să ieșim din nou să astupăm. Noi am conservat, am văzut că vin ploile și am conservat. Vedeți că mai sunt proceduri de achiziție și cum s-au făcut procedurile așa și merge, nu depinde de mine.”
În total, în Gimnaziul „Singureni” își fac studiile aproximativ 100 de elevi.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

