Moldova

Escrocherii cu investiții fictive: trei persoane reținute, percheziții și bunuri de lux ridicate

Procurorii Procuraturii Hîncești, Oficiul Ialoveni, în comun cu ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI și cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, au efectuat o serie de percheziții în cadrul unei cauze penale ce vizează o grupare specializată în...

Fosta lideră a organizației teritoriale „Șor” din Edineț, condamnată la 4 ani de închisoare. Instanța a dispus confiscarea a peste 4,8 milioane de lei

Fosta președintă a organizației teritoriale din Edineț a fostului partid „Șor”, Svetlana Panciuc, a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a unui partid politic din partea unui grup criminal organizat, scrie zdg.md Sentința a...

Procurorii cer 15 ani de închisoare pentru fostul deputat Constantin Țuțu

Procurorii au solicitat o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru fostul deputat democrat Constantin Țuțu, acuzat de îmbogățire ilicită și trafic de influență, potrivit PRO TV. Totodată, acuzatorii au cerut confiscarea a peste 3 milioane de lei și 20...

Maia Sandu efectuează o vizită de lucru la Bruxelles

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua marți, 4 noiembrie, o vizită de lucru la Bruxelles, unde va avea mai multe întrevederi la cel mai înalt nivel european. Potrivit Președinției, în agenda vizitei sunt incluse discuții cu:-Antonio Costa, Președintele Consiliului...

Record periculos în trafic: un șofer din Chișinău, surprins cu 211 km/h pe centura capitalei

Un tânăr de 28 de ani a fost surprins de polițiștii de patrulare în timp ce conducea cu o viteză de 211 km/h pe traseul M2, centura municipiului Chișinău, în direcția raionului Ialoveni. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul Național de...

Automobil cuprins de flăcări la Vatra: pompierii au intervenit prompt și au lichidat incendiul

Un automobil de model „Renault Megane” a fost distrus în totalitate de flăcări, în seara zilei de 2 noiembrie 2025, în orașul Vatra, municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), apelul la Serviciul 112...

/VIDEO/ Ziua Culturii Japoneze sărbătorită la Florești. Un eveniment al prieteniei și pasiunii pentru tradițiile nipone

La Florești s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Zilei Culturii Japoneze, un eveniment devenit deja tradițional https://youtu.be/LSK4CQkyAdY „Eu știu că Japonia mai este numită și țara unde soarele răsare și mereu am fost fascinată de timpul de primăvară când începe...

Moldova revine la Eurovision Song Contest 2026 cu un nou format de selecție

Republica Moldova revine oficial în competiția Eurovision Song Contest 2026, după o pauză de un an. Anunțul a fost făcut de Compania „Teleradio-Moldova” (TRM), care a confirmat că țara va participa la ediția aniversară a concursului, ce marchează 70...

/FOTO/ Bucurie la miezul nopții: o femeie din Soroca a născut în ambulanță, asistată de echipa PAMU Stoicani

O intervenție emoționantă a avut loc în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, când echipa Punctului de Asistență Medicală de Urgență (PAMU) Stoicani, din cadrul SAMU Soroca, a asistat la nașterea unei fetițe chiar în ambulanță. Potrivit IMSP CNAMUP, la...

Salvatorii din Căușeni au intervenit pentru a salva un bărbat căzut într-o groapă

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din localitatea Marianca de Sus, raionul Căușeni, a fost salvat de echipele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), după ce a căzut într-o groapă în apropierea gospodăriei sale. Cazul a fost...
- Advertisement -spot_img

Latest News

A ales culoarul verde, dar transporta bunuri nedeclarate. Un cetățean străin riscă sancțiuni contravenționale

Un cetățean chinez, în vârstă de 40 de ani, a rămas fără bunurile transportate după ce a încercat să...
- Advertisement -spot_img