fbpx
14.8 C
Бэлць
sâmbătă, mai 4, 2024

Tauber nu cedează! Va candida la anul la alegerile locale din Bălți

Citește și:

Marina Tauber spune că nu cedează până nu obține funcția de primar de Bălți și spune că are tot sprijinul locuitorilor municipiului în acest sens. Vicepreședintele partidului politic Șor spune că formațiunea va contesta la CEDO excluderea sa din cursa electorală. Dacă Înalta Instanță va oferi un verdict pe acest caz mai târziu de data alegerilor locale din 2023, Marina Tauber spune că va candida repetat pentru șefia municipalității. Tauber acuză guvernarea că ar face tot posibilul pentru a scoate formațiunea lui Ilan Șor în afara legii, notează IPN.

Marina Tauber spune că epopeea alegerilor locale din Bălți n-a luat sfârșit, iar CEDO va fi instanța supremă care va demonstra abuzurile comise de guvernare prin excluderea sa din cursă. Tauber spune că va deveni primar de Bălți fie în urma deciziei CEDO, fie câștigând repetat în timpul alegerilor locale din 2023.

Cred că voi ajunge primar mai repede de anul 2023. Mergem pe calea Curții Europene, noi am spus că vom lupta în continuare și suntem siguri că vom câștiga la CEDO. Suntem siguri că dreptatea va fi de partea noastră. Așa cum am fost aleasă în calitate de primar, așa va fi, pentru că așa vor oamenii. Suntem în procedura de pregătire a actelor pentru CEDO și acolo vor fi surprize. Dacă procedura la CEDO va dura, voi candida la alegerile de la anul. Nu văd cum nu aș putea fi admisă în cursă, dacă vorbim strict juridic. Ceea ce s-a întâmplat a fost un act politic, un act de isterie și de panică din partea PAS, care a înțeles că noi câștigăm detașat, și urma să le arătăm oamenilor ce înseamnă cu adevărat administrare”, a spus Marina Tauber în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Tauber mai spune că în ultima perioadă se intensifică acțiunile guvernării prin care se încearcă reducerea la tăcere a Partidului politic Șor prin scoaterea formațiunii în afara legii. Potrivit ei, astfel de acțiuni trădează o frică a guvernării de concurență, în condițiile în care sondajele arată o creștere continuă a Partidului Șor.

„Ei se tem de Partidul politic Șor. Suntem unicul partid care, la moment, este în creștere. Noi înțelegem că suntem următorul partid care va veni la guvernare. Noi astăzi suntem apreciați de peste 20% din populație și asta nu-i puțin. PAS a ajuns la putere și nu știe ce să facă cu această putere, nu poate administra țara, nu poate dialoga cu opoziția. Ei trebuie să plece și să nu se mai preocupe atât de Partidul politic Șor. De dimineață până noaptea, cei de la PAS și Maia Sandu nu se ocupă de guvernare, ci de Ilan Șor și de Partidul Șor. Și asta s-a văzut și în timpul alegerilor din Bălți”, a spus Marina Tauber.

Marina Tauber a fost exclusă din cursa electorală pentru Primăria din Bălți în decembrie 2021, după ce a câștigat primul tur de scrutin. Decizia instanței de judecată a venit după ce Comisia Electorală Centrală a constatat nereguli în finanțarea campaniei electorale a candidatului Partidului Şor. Instituția electorală a constatat utilizarea fondurilor nedeclarate în mărime de cel puțin 34 de mii de lei.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Canada va acorda un sprijin financiar Guvernului de la Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorul energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății...

/VIDEO/ Trebuie să achite peste 1 milion de lei. Consiliul nou strânge roadele celui vechi

Consiliul raional Sîngerei va achita celor doi vicepreședinți, scoși din funcție anul trecut, aproape un milion de lei recalcul...
  sursa: cursbnm.md