16°C
Cer senin
Top știri

TikTok a fost interzis oficial în Statele Unite ale Americii. Rețeaua chineză ar urma să se închidă de duminică

Curtea Supremă a SUA a aprobat vineri intrarea în vigoare a unei legi care ameninţă cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei reţele de socializare TikTok, dacă societatea chineză care o deţine nu vinde aplicaţia pentru SUA până pe 19 ianuarie, relatează agenţiile AFP şi EFE.

„Nu există nicio îndoială că, pentru peste 170 de milioane de americani, TikTok oferă un important mod de exprimare, de interacţiune şi de apartenenţă la o comunitate. Dar Congresul a stabilit că cesiunea sa este necesară pentru a răspunde preocupărilor bine fundamentate în materie de securitate naţională”, au motivat cei nouă judecători ai Curţii Supreme, care au apreciat că legea contestată de TikTok nu încalcă Primul Amendament al Constituţiei SUA, ce garantează libertatea de exprimare.

Preşedintele democrat în exerciţiu Joe Biden a promulgat în aprilie o lege care obligă această platformă să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance. În caz contrar, reţeaua de socializare TikTok va fi eliminată pe teritoriul american din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri, precum Apple şi Google, iar compania Oracle, care este furnizorul de servicii cloud al TikTok, nu va mai putea găzdui datele utilizatorilor în SUA.

În verdictul comunicat vineri, Curtea Supremă nu defineşte clar viitorul TikTok în SUA, prin urmare acest lucru depinde în mare măsură de ce va decide Trump. Şi Casa Albă a anunţat săptămâna aceasta că administraţia Biden va lăsa administraţia Trump să decidă asupra legii promulgate în aprilie.

Totuşi, mai multe surse mass-media afirmă că societatea ByteDance ar fi ales ca, în lipsa unui verdict favorabil la Curtea Supremă, ceea ce s-a întâmplat acum, să închidă abrupt aplicaţia TikTok în SUA începând de duminică. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Sursa: Știrile PROTV.ro

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer senin Simte ca 16°C
Umiditate 84%
Vânt 15 km/h SE
Presiune 1011 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
19°C
0%
Lun
15°C
44%
Mar
13°C
0%
Mie
14°C
0%
Joi
14°C
0%