fbpx
-2.9 C
Бэлць
marți, februarie 11, 2025

Toamna din acest an înregistrează al doilea record termic după 2020

Citește și:

Temperatura medie a aerului, pentru perioada septembrie-octombrie, a constituit +16..+19ºС, fiind cu 4-5ºС mai ridicată față de normă. În toată perioada de observații (anii 1886-2023) se semnalează o a doua asemenea temperatură ridicată, primul caz similar fiind înregistrat în anul 2020, transmite MOLDPRES.

„Aproape pe întreaga perioadă a lunii septembrie, pe teritoriul țării s-a semnalat vreme anomalic de caldă. Temperatura medie lunară a aerului a fost cu 3,5-4,5°C mai ridicată față de normă și a constituit +19..+22ºC. Pe cea mai mare parte a teritoriului Republicii Moldova, o asemenea temperatură se atestă pentru prima dată din toată perioada de observații. Temperatura medie a aerului, pentru octombrie, a constituit +12..+16ºС, fiind cu 4-5ºС mai ridicată față de normă și pe cea mai marte parte a teritoriului, a atins cele mai ridicate valori ale lunii”, estimează Ministerul Mediului.

Potrivit sursei citate, pentru perioada septembrie-octombrie, cantitatea de precipitații a constituit 10-40 mm (15-50% din normă). În unele raioane de sud (stația meteorologică Cahul, postul agrometeorologic Vulcănești) cantitatea acestora nu a depășit 4-5 mm (5% din normă), ceea ce se semnalează pentru prima dată din toată perioada de observații. Doar izolat în raioanele de nord (25% din teritoriu) au căzut 50-90 mm (60-100% din normă).

„Ultima atestare a unui deficit semnificativ de precipitații în perioada de toamnă a fost observată în 2021, când cantitatea acestora în timpul sezonului nu a depășit 15-40 mm (15-35% din normă). Suma precipitațiilor în luna septembrie, pe 65% din teritoriu, a constituit 10-30 mm (20-65% din normă), izolat în raioanele de sud (20% din teritoriu) nu a depășit 1-8 mm (2-15% din normă). Doar în unele raioane de nord au căzut 35-65 mm (75-150% din normă)”, indică autoritatea de mediu.

În luna octombrie, vremea în Republica Moldova a fost influențată de o serie de cicloane atlantice. Aceste cicloane, deplasându-se spre est, aduc precipitații semnificative în vestul continentului, iar în est, inclusiv pe teritoriul țării noastre, cicloanele își epuizează precipitațiile pe măsură ce avansează. Staționarea lor favorizează un transport intens al maselor de aer cald din nordul continentului african, spre teritoriul țării noastre. De aceea, avem parte de temperaturi mai ridicate față de valorile normei pentru această perioadă.

„Pentru următoarele şapte zile, prognoza meteo indică faptul că nu vor apărea modificări semnificative. Acest lucru se datorează faptului că situația sinoptică, care se referă la interacțiunile atmosferice la scară largă, nu vor suferi schimbări esențiale. Atmosfera va rămâne într-un echilibru relativ stabil în perioada următoare, iar vremea se va menține cu temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit”, rezumă Ministerul Mediului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Doi ruși au fost condamnați la ani grei de închisoare pentru că ar fi ajutat Ucraina

Justiţia din Rusia a condamnat doi ruşi la pedepse grele cu închisoarea pentru atentat şi trădare în folosul Ucrainei,...

Un bărbat din raionul Dondușeni a decedat, după ce peste el a căzut o grămadă de crengi

Un bărbat de 33 de ani și-a pirdut viața, după ce peste el a căzut o grămadă de crengi....
  sursa: cursbnm.md