10°C
Ploaie moderată
Top știri

Toată lumea îl are în casă! Aparatul care îți mănâncă o groază de bani. Cât curent consumă, de fapt

Țara noastră, dar și restul Europei se confruntă cu o criză fără precedent a facturilor la gaze și la electricitate. Pe de altă parte, sunt multe persoane care nu știu cât de mult ajung să consume anumite aparate des utilizate în casă.

Un aparat extrem de simplu care se regăsește în toate casele românilor ajunge să crească semnificativ factura la energie. Este vorba despre televizor, în funcție de specificațiile acestuia.

În medie, un televizor cu o diagonală de 42 de inci, adică aproximativ 106 centimentri, consumă pe oră între 80 și 220 W/oră , în funcție de tipul de televizor. Sursa citată menționează faptul că eficiența aparatului ține în primul rând de tehnologie, dar și de firma producătoare.

Mai pe scurt, un televizor cu tehnologia LED consumă 80 w/oră, iar cel plasmă aduce facturi și mai mari la electricitate, consumând undeva pe la 229 w/oră.

Astfel, pentru a vedea câți bani plătiți în plus doar pentru televizor, trebuie să știți cam câte ore pe zi stă acesta aprins. Aici se mai adaugă și consumul din orele când e în priză, dar nu funcționează.

În ceea ce privește modalitatea da calcul, sursa citată arată că întreg consumul trebuie convertit în kW/oră, apoi multiplicat cu orele, apoi cu valoarea kW din abonamentul încheiat cu furnizoriul, astfel:

Spre exemplu, pentru a converti wați în kilowați, împărțiți puterea la 1.000: 220 wați / 1000 wați = 0,22 kilowati. Mai departe, veți multiplica kilowatul cu cele 20 de ore în care, să zicem, că a fost utilizat televizorul: 0,22 kilowați x 20 ore = 4,4 kilowați-oră.

La final, veți înmulți totalul de kilowați-oră cu prețul din abonament. 4,4 kilowatti-oră x X lei = Y.

Nu doar televizoarele aduc însă o cheltuială în plus la facturile de energie electrică. Și becurile consumă destul de mult, tocmai din acest motiv, pe piață au apărut și becuri mult mai economice, dar mai scumpe.

Este vorba despre becurile economice CFL, care au un consum mai redus de 4 – 5 ori față de cele tradiționale. Totodată o alternativă o reprezintă și becurile cu LED, însă care sunt mai costisitoare. Pe de altă parte, sunt eficiente în timp, iar având în vedere consumul lor, veți câștiga banii înapoi la facutră.

Spre exemplu, pentru o lumină generată de 450 de lumeni, un bec clasic consumă 40 w, iar unul LED, cel mult 5 W. Făcând un stimplu calcul, un consum al unui televizor plasmă, de 220 k/oră, acesta consumă cât 44 de becuri LED, în timp ce unul cu tehnologie LED, cât 16 becuri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Ploaie moderată Simte ca 10°C
Umiditate 92%
Vânt 11 km/h NV
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
11°C
21%
Sâm
13°C
25%
Dum
15°C
0%
Lun
15°C
0%
Mar
12°C
0%