Creşte numărul accidentelor rutiere pe drumurile din Republica Moldova. Au fost peste 1.100 de la începutul lui 2025, cu 6% mai multe faţă de perioada similară a anului trecut. 98 de persoane au murit, iar peste 1.300 au fost rănite, în această perioadă. Drumul naţional Chişinău-Orhei-Bălţi, de exemplu, rămâne unul dintre cele mai periculoase din ţară, scrie tvrmoldova.
Şi în acest an, jumătate din accidentele rutiere au avut loc din cauza vitezei excesive. Numai pe drumul naţional Chişinău-Orhei-Bălţi nouă persoane şi-au pierdut viaţa în 37 de astfel de tragedii. În raionul Orhei, de altfel, s-au produs cele mai multe accidente rutiere de la începutul lui 2025.
Poliţiştii se aşteaptă ca, în august, numărul accidentelor rutiere să fie mai mare cu până la 7% faţă de lunile precedente. Asta din cauza numărului mai mare de vehicule de pe drumuri, odată cu venirea diasporei acasă în perioada concediilor. De aceea oamenii legii îi îndeamnă pe participanţii la trafic să fie prudenţi şi să respecte regulile de circulaţie.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

