fbpx
23.1 C
Бэлць
luni, mai 20, 2024

Tragedia de la Ferma Dacilor din România. Încă un copil carbonizat, găsit de pompieri. O altă persoană, încă dispărută

Citește și:

A şaptea victimă carbonizată a fost găsită miercuri de pompieri, la peste 24 de ore de la momentul izbucnirii incendiului devastator de la Ferma Dacilor, aflată în satul prahovean Tohani, potrivit hotnews.ro.

Conform Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), este vorba despre un minor. Acţiunea de căutare continuă, în condiţiile în care o persoană este în continuare dispărută.

Cazul este preluat de către un procuror criminalist, iar cauza incendiului va fi stabilită în cadrul anchetei.

„Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus trimiterea unei echipe de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, pentru a sprijini ancheta”, a transmis IGPR.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au deschis un dosar penal pentru distrugere şi ucidere din culpă în acest caz.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că anchetatorii nu exclud nicio variantă, fiind luate în calcul atât izbucnirea focului ca urmare a unei acţiuni intenţionate, cât şi varianta unui accident.

Conform datelor comunicate anterior de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Ferma Dacilor este un operator economic cu funcţiuni de cazare şi restaurant, aflat în satul prahovean Tohani.

Obiectivul nu deţine autorizaţie de securitate la incendiu, mai arată sursa citată.

Potrivit ISU Prahova, în anul 2019 a fost efectuată la acest obiectiv o „verificare pe fond”, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului şi au fost aplicate 6 avertismente.

„La momentul verificării nu au fost puse la dispoziţia inspectorilor documente din care sa rezulte momentul punerii în funcţiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării şi obţinerii avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu”, transmite ISU Prahova.

IGSU a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate la Ferma Dacilor.

„În urma tragicului eveniment produs în această dimineaţă la un operator din judeţul Prahova, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a solicitat ISU Prahova prezentarea unui raport preliminar referitor la controalele efectuate, inclusiv deficienţele constatate şi sancţiunile aplicate, dacă acestea există, precum şi măsurile dispuse de personalul de specialitate în scopul remedierii deficienţelor constate la nivelul spaţiilor aparţinând operatorului economic cu funcţiuni de cazare situat în localitatea Tohani din judeţul Prahova, în timpul verificărilor efectuate. Acest raport solicitat de altfel şi de şeful DSU, dr. Raed Arafat, va face obiectul unei analize ample, alături de specialişti ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul IGSU”, a transmis Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU).

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ „Trăiască Europa!” Concert incendiar la Bălți, dedicat Zilei Europei

Tinerii din nordul țării au trăit o seară de neuitat la concertul dedicat Zilei Europei! https://youtu.be/pjefmcW1JPw Pe scenă au evoluat mai...

/VIDEO/ Târg educațional, organizat la Bălți. Elevii au aflat despre Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Un târg de oferte educaționale a fost organizat la Bălți. https://youtu.be/lIEwIynAjqs „Mulți studenți încă nu au decis unde își doresc să...
  sursa: cursbnm.md