TV Nord lansează „Școala tânărului jurnalist” în cadrul programului „Capitala Tineretului 2026”

Citește și:

Tinerii din municipiul Bălți sunt invitați să participe la o serie de activități educaționale și interactive dedicate dezvoltării spiritului critic, comunicării și implicării civice.

Începând din această lună, AO Nord Press Club, împreună cu echipa TV Nord, lansează „Școala tânărului jurnalist” în cadrul căreia participanții vor avea parte de un program de instruire și cluburi de presă. Inițiativa va reuni tineri interesați de jurnalism, media, comunicare și subiecte de actualitate.

„Școala tânărului jurnalist” va oferi participanților oportunitatea de a descoperi tainele profesiei de jurnalist, de a învăța cum se realizează știrile, reportajele și interviurile, dar și cum pot identifica informațiile false și utiliza responsabil rețelele sociale. Programul se va desfășura pe parcursul lunilor iunie – octombrie 2026 și va include sesiuni practice susținute de jurnaliști din cadrul TV Nord.

- Advertisement -

Cluburile de presă vor crea un spațiu deschis pentru dialog, dezbateri și schimb de idei pe teme relevante pentru tineri și comunitate. Participanții vor avea ocazia să discute cu jurnaliști, experți și lideri de opinie, să își exprime punctele de vedere și să contribuie la dezvoltarea unei comunități mai informate și mai implicate.

Prima activitate va avea loc în luna iunie, iar participarea este gratuită.

Dacă ai între 14 și 25 de ani și îți dorești să îți dezvolți abilitățile de comunicare, gândire critică și implicare civică, te invităm să te alături programului!

Urmărește canalele TV Nord și pagina Primăriei municipiului Bălți pentru detalii despre înscrieri, calendarul activităților și oportunitățile de participare. Pentru înscriere scanează QR-ul de pe imaginea în care este indicat programul activităților.

Cu TINEri, Bălți e ALTFEL!

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Bărbat cercetat după ce ar fi încercat să mituiască un polițist cu 40.000 de lei

Un bărbat de 39 de ani este cercetat penal după ce ar fi încercat să ofere o mită în...

Top 5 sfaturi pentru plajă: cum să obții un bronz perfect și o protecție maximă

O escapadă la mare sau o zi relaxantă la piscină reprezintă modul ideal de a te reîncărca cu energie și de a te bucura de soare. Totuși, expunerea la razele ultraviolete fără o pregătire corespunzătoare poate transforma rapid o vacanță de vis într-un coșmar plin de arsuri solare și disconfort. Pentru a te bucura din plin de vară și pentru a-ți menține pielea sănătoasă și radiantă, este important să urmezi câteva reguli simple, dar stricte. Iată cele mai bune cinci sfaturi pentru plajă de care trebuie să ții cont de fiecare dată când îți pregătești geanta de vacanță.
  sursa: cursbnm.md