20°C
Cer senin
Top știri

Ucraina a numit noul reprezentant special pentru reglementarea transnistreană. Zelenski a semnat decretul

Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, l-a numit pe Iuri Klimenko în funcţia de reprezentant special al Kievului pentru reglementarea transnistreană. Un decret în acest sens a fost publicat marți.

Anterior, Iuri Klimenko a lucrat în Ambasadele Ucrainei din țările Benelux și SUA. În perioada 2005-2006 a fost consul general al Ucrainei la Salonic (Grecia), iar din 2006 până în 2010 – consul general al Ucrainei la Barcelona (Spania), scrie Tass.

În perioada 2011-2013 a ocupat funcția de prim-adjunct al șefului Direcţiei generale pentru relații internaționale de pe lângă administrația prezidențială a Ucrainei. După aceea, până în aprilie 2021, a fost reprezentant permanent al Ucrainei la Oficiul ONU și la alte organizații internaționale de la Geneva.

Ucraina nu recunoaște independența republicii nerecunoscute Transnistria și sprijină integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Ucraina este mediator în reglementarea transnistreană în formatul „5+2”, la care Republica Moldova și Transnistria sunt participante ca părți ale conflictului, Rusia, Ucraina și OSCE – sunt mediatori, iar SUA și Uniunea Europeană – observatori.

Sursă: replicamedia.md

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer senin Simte ca 19°C
Umiditate 35%
Vânt 13 km/h NE
Presiune 1031 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%
Dum
18°C
0%