8°C
Cer senin
Top știri

Ucraina este gata să accepte o încetare a focului provizorie pentru 30 de zile. Rezultatele negocierilor SUA-Ucraina

Ucraina este gata să accepte o încetare a focului provizorie, pentru o perioadă de 30 de zile, care poate fi prelungită, despre asta a anunțat Șeful Cabinetului Președintelui Ucrainei, Andriy Ermak, după negocierile dintre SUA și Ucraina, desfășurate ieri la Jeddah, Arabia Saudită.

„Ucraina și-a exprimat acordul privind încetarea provizorie a focului, pe o perioadă de 30 de zile, care poate fi prelungit cu acordul părților combatante Statele Unite vor comunica Federației Ruse că, reciprocitatea este cheia pentru atingerea păcii”, a scris Ermak.

Ca urmare, SUA imediat ridică pauza privind schimbul de informații și vor relua asistența de securitate pentru Ucraina.

Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio a declarat că, Statele Unite imediat vor trimite acordul Ucrainei părții ruse.

Între timp, Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii a declarat sprijin pentru Ucraina în domeniul militar, în cazul în care Federația Rusă va refuza să accepte propunerea.

„Sper că, voi discuta cu Putin săptămâna aceasta”, a declarat Donald Trump.

foto: digi24

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
8 °C
Cer senin Simte ca 8°C
Umiditate 83%
Vânt 1 km/h SE
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
17°C
0%
Dum
22°C
0%
Lun
14°C
100%
Mar
13°C
20%
Mie
13°C
0%