fbpx
20.6 C
Бэлць
joi, martie 28, 2024

UE acordă un nou grant de 8 milioane de euro pentru susținerea antreprenoriatului în Republica Moldova

Citește și:

Uniunea Europeană (UE) alocă 8 milioane de euro sub formă de fonduri nerambursabile pentru cofinanțarea a șapte programe de stat de sprijinire a antreprenoriatului, implementate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Contractul de grant direct al UE cu ODA a fost semnat  astrăzi, 24 mai,  în cadrul unei conferințe de presă. Rezultatele preconizate ale proiectului „UE pentru IMM-uri” vizează sprijinirea a cel puțin 300 de întreprinderi în eforturile lor de a-și crea, dezvolta, extinde sau internaționaliza afacerile, dintre care cel puțin 50% vor putea profita de noile oportunități în sectoare cu potențial ridicat de creștere, iar 80% vor acoperi zonele rurale. Proiectul de asistență europeană va fi implementat de către ODA în perioada 2023-2026.

Viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitizării, Dumitru Alaiba, a mulțumit UE pentru susținerea dezvoltării antreprenoriatului în Republica Moldova, dezvoltarea infrastructurii de suport în regiuni, sustenabilitatea afacerilor și susținerea integrării în spațiul economic al UE.

„Această finanțare va contribui la îmbunătățirea climatului investițional, integrarea mai ușoară a oamenilor pe piața muncii și crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru ÎMM-uri. Vreau să mulțumesc Uniunii Europene pentru susținerea continuă a antreprenoriatului din Republica Moldova, pentru dezvoltarea infrastructurii de suport în regiuni și susținerea integrării Moldovei în spațiul economic european. Este o onoare pentru noi să avem o colaborare atât de strânsă și plină de rezultate cu Uniunea Europeană”, a declarat Dumitru Alaiba.

Janis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat că „IMM-urile puternice sunt esențiale pentru redresarea și creșterea economică a Republicii Moldova.

„UE pentru o economie durabilă, inovatoare, ecologică și competitivă” (EU4SMEs) va sprijini crearea de noi companii, va crește competitivitatea antreprenorilor autohtoni, precum și va promova cultura antreprenorială în Republica Moldova. Aceasta este o altă contribuție considerabilă a UE la dezvoltarea economică și la bunăstarea poporului moldovean.”

Proiectul „UE pentru IMM-uri” de susținere financiară în valoare de 8 milioane de euro vine să suplimenteze bugetul de stat a 7 programe de finanțare nerambursabilă: PARE 1+2, Start pentru Tineri, Programul de Ecologizare a IMM-urilor, Programul de Transformare Digitală, Programul de Retehnologizare și eficiență energetică, Programul de Susținere a Antreprenoriatului Feminin și Programul de Turism Rural.

Directorul ODA, Dumitru Pîntea, a făcut o scurtă prezentare a principalelor rezultate așteptate în urma sprijinului european pentru antreprenoriatul autohton.

„Sprijinul UE prin cofinanțarea programelor de stat va dubla numărul de companii sprijinite, în special în mediul rural, va permite creșterea investițiilor în modernizare și implementarea standardelor europene de mediu și de calitate, atragerea de investiții străine, creșterea rezilienței afacerilor și diminuarea fluxurilor de migrație din mediul rural în mediul urban sau în străinătate. IMM-urile vor deveni mai eficiente din punct de vedere energetic și mai prietenoase cu mediul și, nu în ultimul rând, va stimula abilitarea economică a tinerilor și a femeilor.”

Obiectivul general al proiectului „UE pentru IMM-uri” este de a contribui la o dezvoltare economică rezilientă, durabilă și favorabilă incluziunii și de a sprijini tranziția ecologică în Republica Moldova. 

Obiectivul specific al acestei acțiuni este de a îmbunătăți climatul investițional, capacitatea de angajare și un mediu de afaceri favorabil pentru IMM-uri, în special în zonele rurale.

ODA se va asigura că cel puțin 80% din beneficiari vor fi din aceste regiuni (practic toată țara, cu excepția Chișinăului).

În același timp, dezvoltarea turismului rural va fi sprijinită în cadrul viitorului Program de Turism Rural, cu o atenție deosebită acordată promovării modelului economic durabil, care implică dezvoltarea zonelor rurale.

Instituția de implementare se va asigura că cel puțin 30% din numărul total de beneficiari în toate programele cofinanțate de Uniunea Europeană vor fi gestionate de femei.

De asemenea, beneficiarii fondurilor europene nerambursabile vor avea acces la serviciile de consultanță necesare, educație antreprenorială și mentorat.

De menționat faptul că, în perioada 2018-2021, ODA (ex-ODIMM) a implementat cu succes proiectul de granturi finanțat de Uniunea Europeană în valoare de 4 milioane de euro pentru capitalizarea programelor naționale „PARE 1+1”, „Femeile în Afaceri” și „Instrumentul de sprijin pentru digitalizarea ÎMM”. În urma implementării proiectului „Sprijin pentru IMM-uri în zonele rurale”, 564 de întreprinderi au beneficiat de granturi directe, vouchere, instruire și consultanță gratuită pentru elaborarea planurilor de afaceri, ceea ce a dus la crearea a 1582 de locuri de muncă. Finanțarea UE a atras investiții totale de peste 8 milioane de euro în economia națională.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Atenție! Republica Moldova sub Cod Galben de intensificări ale vântului

Meteorologii prognozează Cod Galben vânt puternic, pe întreg teritoriul țării, pentru mâine, 29.03.2024, în intervalul orelor 08-18:00. În intervalul menționat...

Î.M. „DRCD” va avea un nou director interimar. Pentru prima dată această funcție va deține o femeie

Cristina Sochircă va asigura interimatul funcției de director al Întreprinderii Municipale „Direcția Reparații și Construcții Drumuri” din Bălți. Aceasta va...
  sursa: cursbnm.md