12°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Ultimele compensații din sezonul rece au fost transferate beneficiarilor

Compensațiile pentru luna martie, ultima lună din sezonul rece 2025–2026, sunt disponibile începând de astăzi pe cardurile bancare ale beneficiarilor. De asemenea, acestea pot fi ridicate și de la oficiile poștale din întreaga țară.

În luna martie, peste 620 de mii de gospodării au beneficiat de compensații, ceea ce reprezintă circa 1,2 milioane de persoane – mai mult de jumătate din populația Republicii Moldova. Cele mai multe gospodării beneficiare au utilizat combustibili solizi drept sursă principală de încălzire (291 449 gospodării), urmate de gaze naturale (174 559), energie termică (109 343) și energie electrică (45 301).

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a subliniat impactul programului:
„Prin programul de compensații Ajutor la contor am reușit să sprijinim peste jumătate din populația țării. În continuare, ne concentrăm pe soluții durabile care să reducă vulnerabilitatea energetică, de la izolarea locuințelor până la înlocuirea echipamentelor vechi, astfel încât oamenii să plătească mai puțin pe termen lung.”

Bugetul total alocat de Guvern pentru acest sezon rece s-a ridicat la 2,34 miliarde de lei, fondurile fiind direcționate integral din bugetul de stat către cetățeni.

Programul a vizat în mod prioritar gospodăriile vulnerabile, inclusiv pensionari, copii, tineri și persoane cu dizabilități. Astfel, printre beneficiari se numără peste 402 mii de pensionari, aproximativ 353 de mii de copii și tineri, precum și circa 23 de mii de persoane cu dizabilități.

Pe durata sezonului rece, valoarea medie a compensației a fost de 750 de lei, variind în funcție de sursa de încălzire. Mai mult de jumătate dintre beneficiari au primit compensații maxime: 800 de lei pentru combustibili solizi și 1000 de lei pentru alte surse de încălzire. Chiar dacă prețurile la gazele naturale și tarifele la energia termică au scăzut, Guvernul a decis să mențină neschimbată valoarea compensațiilor, la nivelul stabilit în noiembrie.

Programul a fost susținut și de un mecanism extins de asistență: peste 63 de mii de apeluri la linia verde, 17 mii de solicitări prin e-mail și mii de consultații directe. Totodată, asistenții sociali au înregistrat peste 410 mii de cereri.

În ultimele patru sezoane reci, statul a alocat peste 11 miliarde de lei pentru susținerea programelor de compensații, demonstrând un angajament constant în sprijinul familiilor vulnerabile.

Programul „Ajutor la contor” este susținut tehnic de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Guvernul Italiei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 11°C
Umiditate 95%
Vânt 3 km/h SE
Presiune 1018 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
13°C
25%
Lun
13°C
0%
Mar
13°C
68%
Mie
12°C
0%
Joi
12°C
0%