fbpx
19 C
Бэлць
sâmbătă, iulie 27, 2024

Un alpinist a înfipt steagul Ucrainei pe Vârful Putin din Kârgâzstan. Poliția investighează „actul de vandalism”

Citește și:

Poliția kirghiză anunță că investighează după ce un steag al Ucrainei a fost înfipt pe un vârf de munte denumit „Putin” în onoarea dictatorului rus. Joi, un alpinist a publicat un clip video pe Twitter ce arată un steag al Ucrainei fluturând lângă un indicator ce identifică zona drept „Vârful Putin”, la o altitudine de 4.446 metri, scrie digi24.ro.

„Vandalii l-au adus şi l-au înfipt aici, nu avem idee cine sunt”, a spus alpinistul, adăugând un emoticon ce sugerează sarcasmul.

Kîrgîzstanul, o ţară săracă şi muntoasă din Asia Centrală, este un aliat fidel al Rusiei, scrie AFP, citat de Agerpres. Poliţia din capitala Bişkek a anunțat, joi, că a audiat doi alpinişti care, potrivit unui pădurar, s-au îndreptat marţi seară spre Vârful Putin.

„În timpul audierii lor în calitate de martori, aceştia au explicat că au descoperit steagul după ce au urcat pe vârf şi l-au filmat cu un telefon”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, adăugând că vinovaţii ar putea fi amendaţi pentru „vandalism”.

Alpinistul care a postat videoclipul a scris pe Twitter că a fost audiat de poliţie, joi, împreună cu partenerul său de alpinism şi a fost convocat vineri, adăugând că persoanele însărcinate cu scoaterea drapelului i-au contactat pentru a-i întreba despre drumul de urmat.

Vârful respectiv, anterior fără nume, a fost numit „Putin” în onoarea dictatorului de la Kremlin în 2011, într-o perioadă de consolidare a relaţiilor Kârgâzstanului cu Rusia, ce a urmat unei revoluţii în această ţară din Asia Centrală cu un an înainte.

Un vârf de 5.169 de metri a fost de asemenea numit în onoarea primului preşedinte al Rusiei, Boris Elţin, cu nouă ani mai devreme.

Cei doi munţi fac parte din lanţul Tian-Şan. Ambele vârfuri sunt depăşite de vârful Lenin de 7.134 de metri, la graniţa cu Tadjikistanul, unul dintre cele mai înalte din regiune.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ În zona Lacului Orășenesc au loc lucrări de curățare a râului Răuțel. Bălțenii: „Am vrea și iazul”

Autoritățile din Bălți au demarat procesul de curățare a râului Răuțel în zona lacului Orășenesc cu scopul de a...

Canicula se reîntoarce. În weekend e Cod Galben de căldură

Canicula se reîntoarce. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru zilele de weekend Cod Galben de Caniculă. Pentru ziua de...
  sursa: cursbnm.md