Un bărbat care își ducea acasă fiul decedat, a murit în drum

Citește și:

Caz cutremurător în județul Timiș, din România unde un cetățean bulgar a murit în timp ce-și ducea acasă, să-l înmormânteze, pe fiul său decedat.

Incidentul de un tragism rar întâlnit a avut loc pe șoseaua de centură a Lugojului, în ciuda eforturilor depuse de mai multe echipaje de salvare chemate la fața locului, dar și a intervenției unor studenți la medicină aflați în trafic, scrie Lugoj Info.

Bărbatul în vârstă de 66 de ani, cetățean bulgar, se afla într-o mașină ce făcea parte dintr-un convoi funerar și transporta acasă sicriul fiului său în vârstă de 35 de ani, decedat în străinătate.

- Advertisement -

Omul le-a spus celor din convoi că se simte rău, astfel că mașinile din coloană au tras pe dreapta, așteptând echipajele de salvare.

Între timp, câțiva studenți la medicină, aflați în trafic, au oprit și i-au acordat bărbatului primul ajutor, iar manevrele de resuscitare au continuat atât în ambulanță, cât și la spital.

Medicii au trebuit însă să constate decesul, după aproape 4 ore de eforturi disperate de a-l menține în viață.

Apropiații bărbatului spun că drumul lung și mai ales durerea de a-și vedea și duce acasă fiul mort l-au doborât, iar inima i-a cedat, cel mai probabil în urma unui infarct.

Trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști și dus la morga spitalului din Lugoj, unde urmează să se stabilească din ce cauză a murit bărbatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md