14°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Un bebeluș de 9 luni s-a înecat în cadă, sub ochii mamei sale

O femeie din Bălți a fost lovită de un automobil în timp ce traversa strada regulamentar

Un bebeluș a murit în drum spre spital, după ce s-ar fi înecat cu apă, în timp ce ar fi făcut baie împreună cu mama sa în cadă. Tragedia a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 12 Iulie, într-un apartament de pe strada Nicolae Titulescu, din sectorul Botanica al capitalei, scrie Deschide.md. 

Preliminar se cunoaște că, membrii unui echipaj BPRO, care au interevenit pentru a aplana un conflict în curtea unor blocuri de locuințe, au auzit o tânără care striga de la geam după ajutor. Aceasta s-a dovedit a fi în vârstă de 28 de ani și le-ar fi spus polițiștilor că fetița sa de 9 luni s-a înecat în cadă.

Oamenii legii au solicitat imediat intervenția unei ambulanțe, dar și a grupului operativ de la IP Botanica.

Solicitată telefonic, Natalia Stati, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a declarat pentru Deschide.MD că, femeia avea un comportament neadecvat. Dânsa a comunicat că, în timp ce făcea baie împreună cu micuța, ultima ar fi înghițit apă și a început a tuși, iar ulterior și-ar fi pierdut respirația.

Medicii veniți la fața locului i-au acordat primul ajutor medical și au transportat femeia și micuța la spital, însă din nefericire copilul a murit în ambulanță.

Cadavrul a fost examinat de către medicul-legist, însă pe suprafața acestuia nu au fost depistate semne de moarte violentă.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 90%
Vânt 15 km/h NV
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
15°C
0%
Lun
18°C
0%
Mar
21°C
0%
Mie
22°C
0%
Joi
25°C
0%