fbpx
12.8 C
Бэлць
joi, mai 16, 2024

Un judecător din Drochia, condamnat la 10 ani de închisoare pe un dosar instrumentat de CNA

Citește și:

La 30 aprilie 2024, judecătorii din cadrul Curții de Apel Bălți au admis apelul procurorilor anticorupție împotriva sentinței Judecătoriei Soroca, sediul Central din 26 ianuarie 2018, prin care un judecător în cadrul Judecătoriei Drochia, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, cu amendă de 160 mii de lei şi privat de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice timp de 10 ani, pentru comiterea infracțiunii de corupere pasivă.

Cauza penală respectivă a fost pornită în februarie 2016 de Procuratura Anticorupție în baza unui denunț, fiind instrumentată de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA.

Potrivit materialelor, la începutul lunii aprilie 2010, judecătorul a acordat petiționarei o consultație privată referitoare la căile şi modul de revendicare în instanță a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce constituia obiectul unui litigiu dintre ea şi concubinul său.

În cadrul acestei discuții judecătorul i-a comunicat că o va ajuta să-şi recupereze casa şi va aranja modalitatea prin care dosarul civil să-i fie repartizat lui, urmând ca detaliile să le discute ulterior. Tot atunci, acesta a pretins şi a primit de la femeie 200 de euro „pentru consultație”.

La scurt timp, în cadrul următoarei întâlniri, magistratul i-a comunicat petiționarei că va examina cazul şi va adopta o hotărâre în favoarea ei, în schimbul sumei de 6200 de euro.

În aprilie 2014, femeia a transferat, din Italia, pe numele magistratului, suma integrală solicitată, pe care ultimul a ridicat-o şi a primit-o de la o instituție bancară. 

Astfel, prin sentință din 26 ianuarie 2018, judecătorii din cadrul Judecătoriei Soroca, sediul Central au recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii de corupere pasivă, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani, cu amendă de 160 mii lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de 10 ani.

Procurorii au contestat cu apel sentința, în rezultat, prin decizia Curții de Apel Bălți din 16 aprilie 2019, a fost admis apelul procurorilor, casată parțial sentința Judecătoriei Soroca, sediul Central din 26 ianuarie 2018, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care pedeapsa stabilită de instanța de fond judecătorului a rămas fără schimbări, însă de către instanța de apel în temeiul art. 106 Cod penal a fost confiscată suma mitei pretinse.

Atât apărarea, cât și acuzatorii de stat nefiind de acord cu decizia instanței de apel, au contestat hotărârea emisă la 16 aprilie 2019 cu recurs în Curtea Supremă de Justiție.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 23 ianuarie 2020, au fost admise recursurile ordinare a apărării și acuzatorilor de stat, casată decizia Curții de Apel Bălți din 16 aprilie 2019 și cauza penală de învinuire a judecătorului a fost remisă instanței de apel pentru rejudecare de un alt complet de judecată.

Prin decizia colegiului penal al Curții de Apel Bălți din 30 aprilie 2024, apelurile avocatului și inculpatului au fost respinse și admis apelul acuzatorului de stat și casată parțial sentința Judecătoriei Soroca, sediul Central din 26 ianuarie 2018, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care judecătorului condamnat i-a fost stabilită pedeapsa sub formă de 10 ani închisoare, cu amendă în mărime de 10000 unități convenționale –  200 mii lei și cu privarea de a ocupa funcții publice și de demnitate publică timp de 10 ani.

Totodată, a fost dispusă confiscarea din contul inculpatului cu trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului, a sumei de  6400 euro sau echivalentul în lei la momentul executării, cu menținerea sechestrului aplicat pe mijloacele bănești de 2600 dolari SUA și de 1150 euro, ridicate de la inculpat, pentru asigurarea confiscării speciale și pedepsei penale de amendă.

Potrivit deciziei, termenul de executare a pedepsei penale cu închisoare urmează a fi calculată din data reținerii, după expirarea căilor ordinare de atac.

Decizia este susceptibilă de a fi pusă în executare din momentul adoptării, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție în termen de 2 luni de la comunicarea deciziei integrale poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ „Nu am observat!” În doar câteva ore, zeci de șoferi, amendați pentru că au încălcat limita de viteză

Mai mulți șoferi s-au ales astăzi cu amenzi după ce au depășit limita de viteză în localitatea Brătușeni din...

Doi bărbați din raionul Fălești, amendați pentru că au împușcat ilegal mistreți

Doi bărbați din raionul Fălești au fost amendați cu câte 25.000 de lei fiecare, pentru vânat ilegal. În luna...
  sursa: cursbnm.md