10°C
Cer senin
Top știri

Un microbuz, în care se afla o familie de moldoveni cu șapte copii, răsturnat în România

Un microbuz în care se afla o familie de moldoveni cu șapte copii s-a răsturnat în afara părții carosabile, la ieșire din Adjudu Vechi spre Homocea din județul Vrancea din România. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea a informat despre activarea planului roșu de intervenție la fața locului, transmite IPN.

„Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului Vrancea a fost activat Planul roșu de intervenție. La fața locului au fost alocate de urgență o autospecială de stingere, patru ambulanțe SMURD, un echipaj de descarcerare, un punct medical avansat și trei ambulanțe SAJ. În urma incidentului rutier au rezultat nouă victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior opt dintre acestea au fost transportate la spital pentru evaluare”, a precizat ISU Vrancea.

Presa română scrie că în microbuzul care se îndrepta spre Republica Moldova călătorea o familie formată din doi adulți și șapte copii cu vârste cuprinse între un an și jumătate și 14 ani, toți cetățeni din Republica Moldova. Tatăl, conducătorul auto, a refuzat transportul la spital.

Tot luni, în România, între localitățile Gara Berheci și Priponești din județul Galați, s-a răsturnat un microbuz cu 17 persoane, ce efectua curse pe ruta București-Chișinău. Un singur pasager, o femeie în vârstă de 55 de ani, care acuza dureri abdominale, a fost transportat la spital, iar restul pasagerilor au fost preluați de un alt microbuz pus la dispoziție de firma transportatoare. Cercetările preliminare au arătat că șoferul, un bărbat de 40 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, ar fi pierdut controlul direcției de mers pe fondul unui carosabil acoperit cu zăpadă, precum şi a vântului puternic. Autovehiculul ar fi derapat, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
10 °C
Cer senin Simte ca 7°C
Umiditate 85%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
76%
Mie
15°C
94%
Joi
13°C
20%
Vin
20°C
0%
Sâm
18°C
0%