15°C
Câțiva nori
Top știri

Un moldovean a încercat să introducă în țară un micobuz furat

Circa 20 mii de euro este valorificat un microbuz, furat din Italia și pe care a fost tentativă de introducere ilegală în Republica Moldova. În punctul de trecere a frontierei Cahul, polițiștii de frontieră în comun cu ofițerii FRONTEX au dejucat planurile unui bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), șofer al vehiculului furat.

Ieri, 19 decembrie 2023, pe pista de control s-a apropiat microbuzul de model Mercedes Sprinter, cu numere de înmatriculare italiene. La solicitarea polițiștilor de frontieră, șoferul de 40 de ani a prezentat actele de călătorie și cele pentru vehicul. În cadrul examinării actelor și a unității de transport au apărut bănuieli, fiind generate discrepanțe cu privire la corectitudinea numărului de șasiu ștanțat. În acest sens, verificările au fost extinse de comun cu ofițerii FRONTEX. 

Ca urmare, a fost stabilit că numărul plăcuțelor de înmatriculare nu coincide cu cel al șasiului ștanțat în locul prevăzut conform construcției tehnice, iar sticherele adiționale prezintă indici de substituire. Ba mai mult, din cercetările ulterioare s-a aflat că bărbatul ar fi sustras autovehiculul la Parma, Italia, în data de 18 decembrie 2023, și din acel moment a fost monitorizat de către proprietar prin aplicația GPS, instalată la bordul microbuzului.

La cele depistate, bărbatul a ales să rămână reticent și să nu ofere detalii suplimentare cu privire la vehiculul condus. Până la elucidarea circumstanțelor pe caz, microbuzul a fost indisponibilizat pe teritoriul SPF Cahul.

De menționat că incidentul a fost înregistrat în cadrul operațiunii „CONCORDIA 2023”, operațiune desfășurată cu scopul contracarării migrației ilegale, precum și combaterii traficului ilicit de mărfuri și bunuri peste frontieră.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Câțiva nori Simte ca 14°C
Umiditate 64%
Vânt 8 km/h NV
Presiune 1017 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
15°C
20%
Mie
15°C
70%
Joi
15°C
20%
Vin
16°C
0%
Sâm
17°C
0%