fbpx
17 C
Бэлць
sâmbătă, mai 4, 2024

Un proiect de modificare a Constituţiei, aprobat de deputaţi în prima lectură

Citește și:

Modificarea Constituției a fost aprobată astăzi, în prima lectură, cu 56 de voturi. Proiectul se referă la termenul iniţial de numire a judecătorilor şi selectarea judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie şi, totodată, concretizează rolul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în procesul de autoadministrare a sistemului judecătoresc, componenţei şi competenţelor acestuia.

Proiectul de lege include excluderea termenului iniţial de 5 ani de numire a judecătorilor, prevăzut la art. 116 din Constituţie. Prin urmare, judecătorii instanţelor judecătoreşti ar urma să fie numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, de către Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Preşedintele Republicii Moldova poate respinge o singură dată candidatura propusă de către CSM.

Se urmăreşte uniformizarea procedurilor de numire a judecătorilor în toate instanţele judecătoreşti din ţară, indiferent de nivelul acestora, inclusiv ai Curţii Supreme de Justiţie (CSJ).

„Respectiv, excluderea cerinţei deţinerii vechimii în funcţia de judecător de cel puţin 10 ani de către preşedintele, vicepreşedinţii şi judecătorii CSJ are ca scop obţinerea calităţii de judecător la CSJ şi a persoanelor cu o vechime în funcţie alta decât cea de judecător, pentru excluderea corporativitaţii în cadrul CSJ”, se arată în nota informativă la proiect.

Totodată, proiectul vine cu o completare la reglementarea imunităţii funcţionale a judecătorilor. Aceştia vor avea imunitate funcţională doar în condiţiile legii.

De asemenea, se propune completarea Constituţiei cu un articol nou, prin care Consiliul Superior al Magistraturii ar fi garantul independenţei autorităţii judecătoreşti.

Proiectul mai prevede excluderea Procurorului General şi a Ministrului Justiţiei din componenţa CSM. Acesta va fi constituit din 12 membri: 6 membri din rândul judecătorilor şi 6 – din rândul nonjudecătorilor, aleşi de către Parlament. O altă modificare propusă se referă la durata mandatului membrilor CSM, care va constitui 6 ani.

Proiectul de lege pentru modificarea Constituţiei Republicii Moldova a fost elaborat şi aprobat de Guvern pe 30 septembrie 2020, fiind înregistrat la Parlamentul de legislatura a X-a pe 10 decembrie acelaşi an.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, dar și cu Mitropolitul Basarabiei

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor...

Condamnat la 16 ani de închisoare pentru omorul concubinei

Procuratura raionului Strășeni anunță că, la 30 aprilie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Strășeni, sediul Central, pe o...
  sursa: cursbnm.md