13°C
Cer senin
Top știri

Un șef de secție de la Institutul Oncologic, reținut pentru o mită de 2000 de euro

Un șef de secție din cadrul Institutului Oncologic a fost reținut, cu puțin timp în urmă, de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Medicul este bănuit de corupere pasivă, după ce a fost denunțat de către un pacient. 

Potrivit denunțătorului, șeful de secție ar fi pretins de la el 2000 de euro pentru a asigura internarea unui bolnav incurabil și a urgenta începerea tratamentului oncologic. Discuția ar fi avut loc pe 11 februarie curent în biroul medicului, după care a fost sesizată conducerea instituției medicale și, respectiv, CNA.

În acest caz a fost pornită o urmărire penală în temeiul art. 324 Cod penal – coruperea pasivă, iar astăzi procurorii anticorupție și ofițerii CNA l-au reținut pe șeful de secție în flagrant, în momentul primirii banilor. Transmiterea s-a efectuat sub controlul CNA și a fost documentată cu mijloace speciale audio și video.

Dacă va fi găsit vinovat, șeful de secție, care este persoană publică, riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare cu amendă și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe o perioadă de până la 15 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată, până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

În acțiunile lor, PA și CNA au fost sprijinite de conducerea Institutului Oncologic.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 72%
Vânt 1 km/h E
Presiune 1027 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
18°C
0%