14°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Un taximetrist a fost arestat pentru că a călcat un porumbel cu mașina

Pentru unele persoane, porumbeii sunt doar o specie de păsări prietenoase; pentru altele, sunt șobolani cu aripi care fac mizerie. Dar în Japonia, porumbeii s-ar putea să fi devenit victimele unui act criminal, după ce poliția a arestat un taximetrist din Tokyo acuzat că a intrat în mod intenționat cu mașina într-un stol de păsări, omorând una dintre ele, scrie The Guardian, citat de DIGI24.RO. 

Suspectul – un bărbat pe nume Atsushi Ozawa în vârstă de 50 de ani – „și-a folosit mașina să omoare un porumbel comun, care nu este o specie de vânat”. Incidentul a avut loc luna trecută în capitala Japoniei, iar taximetristul a fost arestat duminică pentru încălcarea legilor de protecție a animalelor sălbatice, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției din Tokyo.

Suspectul a declarat că a condus mașina în stolul de porumbei pentru că „drumurile sunt pentru oameni. E de datoria porumbeilor să evite mașinile”, potrivit presei locale.

În Japonia există specii de porumbei care pot fi vânate în număr limitat, însă frații lor urbani pot fi omorâți doar dacă se dovedește că provoacă pagube – ca de exemplu, dacă distrug culturile agricole sau afectează creșterea animalelor domestice – și doar cu aprobarea autorităților locale.

Taximetristul ar fi accelerat după ce semaforul s-a făcut verde și a intrat în plin în stolul de porumbei cu o viteză de 60km/h. Incidentul a fost raportat de un trecător care a fost alertat de sunetul de accelerație făcut de motorul mașinii.

Un veterinar a examinat porumbelul mort și a ajuns la concluzia că a murit în urma unui șoc traumatic.

Dat fiind faptul că taximetristul este un șofer profesionist, poliția a descris acțiunile sale ca fiind „extrem de rău intenționate”, ceea ce i-a motivat să facă această arestare neobișnuită.

Spre deosebire de porumbei, pe care lumea îi îndrăgește, corbii au stârnit reacții mult mai negative din partea japonezilor, care s-au plâns că păsările fac foarte multă mizerie din cauza apetitului lor pentru gunoaiele lăsate pe stradă de restaurante.

Guvernatorul din Tokyo în 2001, Shintaro Ishihara, a anunțat la acea vreme că va porni un război împotriva populației de corbi din oraș, estimată la 36.000 de păsări. În următoarele două decenii, populația de corbi a orașului a scăzut cu două treimi.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 72%
Vânt 16 km/h NV
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
14°C
27%
Joi
15°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%