22°C
Cer senin
Top știri

Ungaria se retrage din banca rusească de la Budapesta

Ungaria se va retrage din Banca Internaţională de Investiţii (IIB), o entitate rusească ce-şi are sediul la Budapesta şi care este vizată de noua serie de sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei, a anunţat joi guvernul condus de Viktor Orban, scrie digi24.ro

„Rechemăm persoanele pe care le-am numit în posturi în cadrul Băncii Internaţionale de Investiţii (IIB) şi ne retragem din această organizaţie”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul ungar al Dezvoltării Economice.

„În urma sancţiunilor, banca şi-a pierdut raţiunea de a exista”, adaugă acesta despre entitatea acuzată de spionaj de către Washington şi care în 2019 şi-a mutat sediul de la Moscova la Budapesta, relatează AFP, citată de Agerpres.

După declanşarea războiului ruso-ucrainean, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia au ieşit din capitalul acestei bănci fondate în 1970 de URSS şi care în prezent este deţinută majoritar de statul rus, cu alte participaţii doar din partea Cubei, Mongoliei şi Vietnamului.

O nouă serie de sancţiuni anunţată miercuri de Washington vizează de asemenea trei executivi ai Băncii Internaţionale de Investiţii, printre aceştia numărându-se şi un bancher ungur.

„Executivii IIB s-au coordonat cu oficialii Federaţiei Ruse asupra afacerilor IIB chiar şi după invazia Rusiei în Ucraina”, a motivat Trezoreria SUA.

Potrivit ambasadorului SUA la Budapesta, David Pressman, aceste sancţiuni „demonstrează că Washingtonul este pregătit să acţioneze în faţa alegerii liderilor ungari care se grăbesc să-şi extindă legăturile cu Rusia, în pofida agresiunii brutale contra Ucrainei”. Declaraţia acestuia a venit după ce ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat marţi, în timpul unei vizite oficiale la Moscova, un acord al Ungariei cu compania rusă Rosatom pentru revizuirea contractului de extindere a centralei nucleare de la Paks, precum şi o înţelegere cu Gazprom asupra unei suplimentări a volumului de gaz rusesc pentru Ungaria.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
22 °C
Cer senin Simte ca 21°C
Umiditate 41%
Vânt 12 km/h NE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
22°C
0%
Lun
20°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%