20°C
Cer senin
Top știri

Vasile Tofan, de la tribuna ONU: „Ne așteaptă o iarnă grea”. Premierul cere unitate și vorbește despre securitatea Moldovei

Premierul Vasile Tofan a susținut pe 26 septembrie un discurs în plenul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, la New York, în care a abordat securitatea Republicii Moldova, războiul Rusiei împotriva Ucrainei, prezența trupelor ruse în regiunea transnistreană și pregătirile pentru sezonul rece. Șeful Guvernului le-a transmis moldovenilor că urmează „o iarnă grea” și a declarat că Executivul caută, inclusiv împreună cu partenerii externi, resurse pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile.

În discursul său, Tofan a prezentat Republica Moldova drept un stat care și-a consolidat capacitatea de a lua propriile decizii. Premierul a vorbit despre schimbarea pașnică a guvernelor prin vot, diversificarea surselor de gaze și integrarea tot mai mare a sistemului electroenergetic cu România și rețeaua europeană.

O parte importantă a intervenției a fost dedicată securității regionale. Tofan a afirmat că drone rusești au încălcat în repetate rânduri spațiul aerian al Republicii Moldova și a pledat pentru o pace care să protejeze suveranitatea Ucrainei și să creeze condiții pentru securitate pe termen lung. Premierul a reiterat și poziția Chișinăului privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și reintegrarea pașnică a țării.

Adresându-se direct cetățenilor, șeful Guvernului a vorbit și despre sezonul rece.
„Da, ne așteaptă o iarnă grea”, a spus Tofan, precizând că responsabilitatea Guvernului este să se pregătească și să ofere sprijin celor mai vulnerabili. Premierul i-a îndemnat pe cetățeni să rămână solidari, chiar dacă au opinii și opțiuni politice diferite.

Tot la New York, Vasile Tofan a anunțat candidatura Republicii Moldova la președinția următoarei sesiuni a Adunării Generale a ONU. Mesajul central al discursului său a fost că dimensiunea unui stat nu trebuie să-i limiteze suveranitatea sau participarea la stabilirea regulilor internaționale.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
20 °C
Cer senin Simte ca 19°C
Umiditate 43%
Vânt 12 km/h NE
Presiune 1025 hPa
Prognoză 5 zile
Dum
19°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
18°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%