fbpx
18.9 C
Бэлць
joi, mai 2, 2024

/VIDEO/ 46 de familii din raionul Drochia au primit câte o tonă de cărbuni gratuit

Citește și:

Ajutorul vine din cadrul proiectului “Sprijinirea refugiaților din Ucraina și consolidarea coeziunii sociale și integrării în Moldova”, implementat de AO „CASMED” și finanțat de Crucea Roșie din Elveția. 46 de familii din raionul Drochia, care găzduiesc refugiați au primit cărbuni gratuit câte o tonă de cărbuni. Ajutorul este finanțat de Crucea Roșie din Elveția

În gospodăria Silviei Ghilescut și-a găsit refugiul o femeie ucraineană. Stăpâna casei zice că ajutorul primit este foarte binevenit, mai ales în contextul crizei energetice și a prețurilor care cresc de la o zi la alta.

SILVIA GHILESCU, Locuitoarea orașului Drochia: „Cu cărbuni cum, se ține jăraticul mai mult, sunt mulțumită de toate care ni le transmite-ți. Tare sunt scumpi, nici nu-mi ajunge pensia să cumpăr eu atâția cărbuni. Cred că pe iarna aceasta o să-mi ajungă, mai avem lemne, ciocălăi.”

Ion Barbier spune că împreună cu lemnele pe care și le-a depozitat din timp, acești cărbuni vor fi suficienți pentru a ieși din iarnă.

ION BARBIER, Locuitor al orașului Drochia: „Foarte sunt mulțumit, ajută tare bine că casa e pe pământ și lemnele sunt scumpe, punem câteva lemne, cărbune deasupra, deja este un ajutor foarte bun. Toată iarna poate nu, dar depinde încă cum va fi iarna, dacă mai geroasă înseamnă că va merge mai mult, dar cam una cu alta, trebuie să ieșim la sfârșit.”

Și refugiații au mulțumit donatorilor, dar și familiilor care îi găzduiesc.

MARIA CEBAN Refugiată din Ucraina: „Eu nici nu-mi imaginez fără ajutor, vă mulțumesc dumneavoastră foarte mult, pentru nouă ne este greu aici ca să trăim fără, puțin că ne este greu moral, dar și material, dar le mulțumesc la toate companiile și Casmed la fel, că ne susțineți pe noi și ne dați, moral și psihologii cu noi lucrează, mulțumesc mult.”

ELENA POBLOȚCAIA, Refugiată din Ucraina: „Am doar emoții, de fapt este un ajutor foarte mare, eu sunt din Ucraina, dar aici eu vin că copilul meu aici este înregistrat și a rămas bunica singură cu copilul, de aceea este un ajutor foarte mare, mulțumesc mult băieților care organizează aceasta, extrem de recunoscătoare.”

Organizatorii programului spun că acest ajutor este foarte important, mai ales pentru perioada rece a anului.

VITALIE RUSU, Coordonator de proiect AO „CASMED”: „În cadrul proiectului nostru finanțat de Crucea Roșie Elvețiană noi avem o acțiune în cadrul căreia distribuim cărbune familiilor gazdă a refugiaților din Ucraina, astăzi suntem la Drochia și avem pentru 46 de familii gazdă cărbune. Ajutorul dat vine ca sprijin în perioada de iarnă, în perioada rece a anului pentru refugiați.”

Grație acestui proiect, 300 de beneficiari au primit suport psihologic și juridic, peste 180 de ucraineni au beneficiat de reabilitare medicală, 1000 de familii refugiate au primit vauchere pentru farmacie cu nominalul 1000 lei iar, 100 de refugiați au absolvit cursuri de formare profesională.

Au fost repartizate 75 de granturi în formă de instrumente profesionale fiind un suport relevant pentru cei ce încep de la început drumul său profesional. Au fost organizate activități extracuriculare pentru cca. 200 de copii și 6 spații de joacă amenajate în Bălți și in raionele din nordul Moldovei. Excursii, Tabere, Granturi pentru centrele de plasament și amenajarea terenurilor de joacă. 150 de familii refugiate din Ucraina au primit suport financiar pentru compensarea cheltuielilor pentru chirie.

260 de familii din raioanele Glodeni, Florești, Drochia, Fălești și Sângerei vor primi în total 260 de tone de cărbune, suport pentru perioada de iarnă

Menționăm că acest proiect este finanțat de Crucea Roșie din Elveția și implementat de AO CASMED.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele din nordul țării au „înroșit” ouăle pentru Paști

„Vasul acesta totdeauna îl folosesc de așa ceva, aici ca să fie fixarea aceasta, vopseaua mai bine îi mai...

Soldații din SUA împreună cu cei moldoveni vor efectua exerciții militare în nordul țării

În perioada 9-16 mai, Armata Națională va participa la exercițiul „Swift Response-2024”, condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul se va desfășura pe teritoriul Republicii...
  sursa: cursbnm.md