fbpx
6.3 C
Бэлць
luni, mai 13, 2024

/VIDEO/ 5 din 6 victime ale violenței domestice sunt femei. La Florești a fost lansat serviciu social pentru susținerea lor

Citește și:

Violența în familie rămâne a fi o problemă pentru Republica Moldova. Potrivit statisticilor 5 din 6 victime sunt femei. Multe sunt bătute, agresate verbal și psihologic, ori li se interzice să muncească sau să învețe. În lipsa serviciilor specializate pentru aceste femei, în unele localități din țară, ele rămân singure în fața problemei. În raionul Florești a fost lansat serviciul „Consilierea și Asistența victimelor violenței în familie”.

 Serviciul a fost lansat de către Consiliul de Participare din Florești cu ajutorul Asociației Obștești Demos din Edineț.

FEODOSIA BUNESCU, consilier raional: „Desigur, victima violenței în familiei nu este doar cazul violențelor fizice, sunt diferite aspecte ale violenței. Vreau să accentuez faptul că cest sprijin nu va consta doar în ajutor psihologic, dar și ajutor legat de profesionalizare, de obținerea unui loc de muncă, de deschiderea unei afaceri în localități îndepărtate rurale, acolo unde se menține fenomenul violenței în familie.”

DIANA ECHIM, jurist AO DEMOS: „Echipa mobilă, formată din asistent social, psiholog jurist, șef serviciu vine în ajutorul femeilor victime ale violenței în familie din raionul Florești prin asistență specializată, astfel încât să fie depășite problemele se confruntă, fie că e vorba despre probleme de ordin juridic, psihologic, este necesitatea de a fi identificat un loc de muncă, o ocupație.”

Specialiștii din cadrul asociației Demos au reușit deja să ajute zeci de victime ale violenței domestice.

DIANA ECHIM, jurist AO Demos: „Mamă cu doi copii, să fie specialist care coase și repară hainele în localitatea în care trăiește. Avem o familie, tot în mediu rural, cu suportul echipei noastre a fost procurată o văcuță, astfel încât să poată să-și hrănească copiii, să poată din surplusul pe care îl are să-l vândă și la moment să ne bucure cu faptul că a reușit să cumpere încă o vacă.”

Deși recunosc că inițiativa e cam întârziată, locuitorii din raionul Florești se bucură că vom avea acces la astfel de servicii.

„Sunt diferite cazuri la noi, toamna acum bărbații iubesc oleacă de vinișor și se încep problemele, sfadă în familie, banii îi cheltuiesc alături de familie. 00:30 musca 00:42 La noi încă există rușinea de mulți ani că să nu iasă nimic din casă, să nu se audă, să se creadă c totul e bine.”

„Nu-mi închipui cum este să trăiești în așa stări cum se mai aude, se mai vorbește.”

„Lumea să înțeleagă că este rău pentru familie, pentru copii.”

„Normal că au nevoie, au nevoie de o susținere, ca să nu le obijduiască bărbații.”

„Este lume care numai cu asta și se ocupă, dacă cinstesc, trebuie să ridice mâna, dar eu așa ceva nu (red. accept).”

„Noi încă, o bună parte din bărbați consideră că are prioritate, eu consider că trebuie să fie la egal. Nu trebuie să-ți bați joc unul de altul, mai bine frumușel să se desparte.”

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul Național de Securitate Publică, 86% dintre victimele violenței domestice sunt femei, peste 10% – bărbați, iar restul – copii.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Recensământ 2024: Cinci raioane și un municipiu din nordul țării întâmpină dificultăți la recenzare

Biroul Național de Statistică anunță că până la finele zilei de 9 mai 2024, în cadrul Recensământului populației și...

/VIDEO/ Asistenții medicali, alături de pacienți la bine și greu. Cum a evoluat medicina în ultimii 40 de ani

DINA ARSENII, asistent medical, secția ATI: „Copilăria mea a fost într-o familie de țărani, cu mulți copii. Pe vremea...
  sursa: cursbnm.md