fbpx
19 C
Бэлць
sâmbătă, iulie 27, 2024

/VIDEO/ A crescut numărul fazanilor la Glodeni. Asociația vânătorilor și pescarilor a cumpărat 600 de pui

Citește și:

Raionul Glodeni s-a ales cu 600 de pui de fazani, de 9 săptămâni, după ce Asociația Vânătorilor și a Pescarilor din regiune a cumpărat păsările din Europa. Acest lucru se face anual pentru a popula terenurile Fondului cinegetic.

SERGIU PÂRGARI, inspector principal, Inspecția pentru Protecția mediului Glodeni: „Ei au fost aduși din Ungaria, au fost plasați într-o mini crescătorie, improvizată pe 150 m.p. Care mai apoi vor fi repartizați pe terenurile Fondului cinegetic din raion. La moment, pe teritoriul Glodeni este nevoie de o repopulare cu fazani pentru înmulțirea și creșterea faunei și florei. Vânătoarea va fi permisă reieșind din prevederile conform legislației în vigoare.”

Cu aproximativ trei decenii în urmă, fazanii se înmulțeau pe teritoriul țării noastre, acum însă vânătorii sunt nevoiți să cumpere de peste hotare puii și să-i aducă în pădurile din țara noastră.

VALENTIN LEVIȚCHI, managerul Asociației vânătorilor și pescarilor, Glodeni: „Noi suntem Asociația vânătorilor și a pescarilor și pentru a vâna trebuie că contribuim la înmulțire. Pe banii noștri aducem fazanii, noi plătim pentru asta, îl aducem, sunt cheltuieli. Fiecare fazan are nevoie de 2 metri pătrați. Peste 7 zile îl eliberăm în zonele în care punem mâncare, locuri ferite de soare, ca să se poată ascunde.”

Vânătoarea fazanilor este permisă doar după ce se face evidența acestora. Potrivit vânătorilor, dacă mai mulți ani ar renunța la aducerea acestor păsări de peste hotare, specia lor ar putea dispărea.

ANDREI MOCANU, vânător: „Este un procent care permite vânătoarea, nu împușcăm totul la olaltă. Când cocoșelul începe a cânta, pentru că primăvara este perioada de înmulțire și dacă noi mergem conform unei linii după care ducem evidența numărului, dacă cântă cocoșelul, în apropiere mai sunt vreo 2-3 găinușe.”

În acest an, fazani au fost aduși și în alte raioane din nordul țării, la Sîngerei, Drochia, Florești, Fălești, Rîșcani, Briceni și Bălți. Un pui de fazan costă aproximativ 10 Eur.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ În zona Lacului Orășenesc au loc lucrări de curățare a râului Răuțel. Bălțenii: „Am vrea și iazul”

Autoritățile din Bălți au demarat procesul de curățare a râului Răuțel în zona lacului Orășenesc cu scopul de a...

Canicula se reîntoarce. În weekend e Cod Galben de căldură

Canicula se reîntoarce. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru zilele de weekend Cod Galben de Caniculă. Pentru ziua de...
  sursa: cursbnm.md