fbpx
23.7 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

/VIDEO/ Alerte false cu bombe în două școli din Bălți. Ce spun bălțenii

Citește și:

Alerte false cu bombă în două școli din Bălți. Elevii de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” și cei de la „Alexandr Pușchin” au fost evacuați în curtea școlii. La fața locului s-au deplasat polițiști, pompieri, dar și salvatori. Cei mai mici s-au speriat, iar cadrele didactice au declarat că nu cunosc nimic altceva decât că a fost un semnal de evacuare.

 „A fost doar un semnal, dar noi nu cunoaștem nimic. Nu avem ce să vă spunem. Doar a fost un semnal de a părăsi instituția și atât.”

„Nouă profesoara ne-a spus la lecție că este bombă în școală.”

Oamenii care treceau prin preajmă ne-au spus aceste alerte false s-au îndesit în ultima perioadă, mai ales în instituțiile de învățământ. Potrivit lor oamenii legii trebuie să întreprindă cât mai multe măsuri pentru a stopa acest fenomen.

„Fără de cuvinte, cred că cuiva îi este convenabil acest lucru, cred că este cointeresat la lucrurile acestea, să le facă. În general nu ar trebui să o facă, pentru că este o școală de copii, cum s-ar putea. Eu cred că asta depinde de conducerea statului nostru. Se ocupă cu alte probleme, cu alte întrebări, dar nu se ocupă cu ceea ce triluiește.”

„Eu cred că nu-i normală situația creată în ziua de astăzi. Eu cred că nu-i normal. Asta nu-i de glumă. Totuși de vină sunt persoanele care alertează de fiecare dată, fac alerte false. Poate să atragă atenția, poate să distragă atenția cuiva de la careva lucruri, de la careva fapte.”

„Sunt niște provocări înainte de alegeri, eu așa cred. Întreprinderi nu-s, nimeni nicăieri nu lucrează, lumea nu are unde să lucreze, ei deja folosesc copiii. Trebuie de-i urmărit și să nu se mai permită să facă asta, este o provocare foarte mare.”

Poliția din Bălți a fost sesizată, astăzi, în jurul orei 12:00, precum că în două instituții de învățământ ar fi amplasate obiecte explozibile. În rezultatul verificărilor nu a fost depistat niciun obiect explozibil, iar instituțiile și-au reluat activitatea. Oamenii legii continuă investigațiile în vederea identificării autorului alertei cu bombă.

O alertă similară a fost înregistrată acum trei săptămâni în două școli din oraș.

De la începutul anului 2023, la Inspectoratul de Poliție Bălți au fost înregistrate 8 alerte cu bombă la diferite instituții din municipiul Bălți, toate fiind false.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Vinerea neagră. De ce se ține post aspru astăzi

Creștinii ortodocși marchează Vinerea Mare, ultima zi de vineri dinaintea Paștelui și din Postul Mare https://youtu.be/ro2wNEwxZUA „Postul este curățirea de păcate...

Un baraj s-a rupt în Brazilia, în urma ploilor care au provocat inundații masive: peste 30 de morţi şi 60 de dispăruţi

Barajul de la o hidrocentrală din sudul Braziliei a cedat, după zile de ploi abundente care au declanşat inundaţii...
  sursa: cursbnm.md