fbpx
11.2 C
Бэлць
joi, februarie 22, 2024

/VIDEO/ Amalgamarea voluntară a localităților. Între speculații și lipsa de informarea a cetățenilor

Citește și:

Aproximativ 150 de milioane de lei sunt prevăzuți în acest an pentru localitățile care se vor uni benevol sau, cum spune legea, se vor amalgama voluntar. Deocamdată însă, autoritățile unui singur sat din țară a depus la CEC o cerere prin care solicită fuzionarea cu o localitate mai mare.

Locuitorii raionului Sîngerei au păreri împărțite despre procesul de amalgamare.

„Am auzit, dar nu înțelegem ce este asta. Mi se pare că nu e prea bine.”

„Deja ce să mai unească, dacă și așa nu a rămas nimeni prin sate ce unire să mai fie. Tineret nu-i, bătrânii doar au rămas“.

„Trebuie cumva să fie toată lumea de acord. La noi de exemplu satul este mare, avem drumuri, este gaz, avem de toate. Iată Biliceni că sunt într-o gaură parcă, merg câțiva km că nu au autobuz, Lipovanca fix așa, vin copiii la noi la școală.”

În procesul de amalgamare, trebuie luată în calcul părerea fiecărui locuitor, spune primarul din Bălășești.

ELENA NEAGA, primar s. Bălășești, Sîngerei: „Acea unitate publică care are cei mai mulți elevi, cei mai mulți medici, respectiv vor absorbi celelalte instituții care se vor amalgama lor. După ce se consultă populația se trece prin decizia consiliului local a unității care își dorește să se amalgameze cu o altă unitate, sau se poate face simultan și în consiliul local care dorește amalgamarea și totodată al primăriei care va absorbi cealaltă unitate.”

Reprezentanții Guvernului au precizat anterior că amalgamarea voluntară vizează dezvoltarea durabilă a comunităților locale, însă politicienii aflați în opoziție au speculat intens pe această temă.

„DIANA CARAMAN, deputat din partea BCS: „Reprezentanții PAS încearcă să vă mintă frumos, cu viață europeană frumoasă. Eu consider necesar să vă amintesc, că toți cei care votează astăzi pentru candidații PAS votează pentru lichidarea propriilor sate, comune, orașe și raioane”.

Experții susțin că speculațiile în jurul acestui subiect apar din lipsa de comunicare a autorităților cu oamenii de rând.

VIOREL FURDUI, președinte CALM: „În primul rând trebuie să fie foarte bine și pe larg explicată esența acestei amalgamări, în ce constă această amalgamare, care sunt condițiile ei, care este procedura. În acest sens avem aprobată și o lege, și o metodologie, dar ea ca esență nu este explicată pe larg întregii lumi, de aici apar interpretări și chiar suspiciuni.”

Procesul de amalgamare voluntară va fi inițiat prin decizii ale consiliilor locale adoptate cu votul majorității consilierilor locali aleși, iar o nouă unitate administrativă creată trebuie să aibă cel puțin 3000 de locuitori. Potrivit Guvernului, aproape 90% din sate au o populație redusă, sub 5000 de locuitori, iar în 35 la sută locuiesc mai puțin de 1500 de oameni. Potrivit premierului Dorin Recean, obiectivul reformei nu constă în desființarea unor sate sau orașe.

DORIN RECEAN, Prim-ministrul Republicii Moldova: „Ar duce, evident, la o administrare mai eficientă a resurselor, la o îmbunătățire a investițiilor, în structura socială, grădinițe, școli. Eventual drumuri, drumuri de conexiune între diferite localități. Cei care vor să facă acest lucru, au un buget de până al 20 de milioane fiecare, ca să investească în comunitatea mai largă. 1,2,3,4 sau chiar 5 comunități.”

Rezultatele reformei-administrativ teritoriale se vor lăsa însă mult timp așteptate, spune președintele Congrersului Autorităților Locale din Moldova,Viorel Furdui.

VIOREL FURDUI, președinte CALM: „Suntem în luna februarie, dar nu vedem încă niște acțiuni orientate spre implementarea acestei amalgamări voluntare. Multă lume nu știe ce este aceasta, încă urmează mai multe lucruri să fie puse la punct.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

  1. […] Aproximativ 150 de milioane de lei sunt prevăzuți în acest an pentru localitățile care se vor uni benevol sau, cum spune legea, se vor amalgama voluntar. Deocamdată însă, autoritățile unui singur sat din țară a depus la CEC o cerere prin care solicită fuzionarea cu o localitate mai mare. Locuitorii raionului Sîngerei au păreri împărțite despre procesul de amalgamare, transmite TVNord.  […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Transformarea digitală- o prioritate a Digital Innovation Hub din Moldova

Companiile din sectorul de afaceri, în mare parte întreprinderile mici și mijlocii, dar și alte instituții din nordul țării...

Traseul Leușeni este blocat de fermieri. Recomandările angajaților Serviciului Vamal

Traseul Leușeni la moment este blocat. Poliția se află la fața locului pentru redirecționarea și fluidizarea transportului. Drumul de acces...
  sursa: cursbnm.md