EUGENIA CIBOTARI, femeie care coase icoane: „Caut, iată eu am numărat este a treia pătrățică și am numărat, cinci pătrățele, unde eu sunt cu lucrul.”
Eugenia Cibotari și-a țesut viața în fire de ață colorată. Femeia transformă bucățile de pânză în icoane, o artă rară, plină de migală și credință. Pasiunea i s-a aprins din copilărie și, de atunci, fiecare zi este o nouă filă adăugată în povestea pe care o spune cu acul și ața. Pentru ea, brodatul icoanelor nu este doar un meșteșug, ci un mod de a trăi, de a se regăsi și de a lăsa o moștenire care nu se stinge.
EUGENIA CIBOTARI, femeie care coase icoane: „Deodată am început lucrări mai mici, am făcut niște floricele, nu deodată icoane, ca să faci icoane ai nevoie să te blagoslovească părintele. Știți ca să poată trebuie să-ți placă, în primul rând, dacă nu iubești, dar trebuie să fii răbdătoare, se întâmplă să faci și o greșeală și eu am făcut greșeli, acum nu le mai fac, dar se fac, dar trebuie răbdare pentru a descoase, pentru că este mai greu decât a coase cu mult.”
Una dintre cele mai impresionante lucrări este „Cina cea de Taină”, la care a lucrat un an întreg.
EUGENIA CIBOTARI, femeie care coase icoane: „Cina de Taina, aproape anul, am cusut trei Cina de Taina, cam un metru, am cusut trei, am trei nepoți și nu am vrut să aleg un nepot care este mai scump să-i dau icoana cea mare, la mine toți sunt scumpi și toți sunt totuna și pe toți îi iubesc.”
Munca Eugeniei nu rămâne doar între pereții casei. La expozițiile din nordul țării, icoanele ei au stârnesc mereu emoții puternice.
EUGENIA CIBOTARI, femeie care coase icoane: „Mi-a fost așa de, știți când am fost ultima oară aici la expoziție, a fost și un primar din România și mulți săteni, știți, o emoție mai nu am plâns, dintre toți, Vasile Cărbune, și-a luat căciula din cap și a sărutat icoana, câtă plăcere mi-a făcut.”
Secretul succesului în acest domeniu este simplu- plăcerea de a face ceea ce iubești și răbdarea, spune femeia.
EUGENIA CIBOTARI, femeie care coase icoane: „Aș spune că să învețe, este un lucru care rămâne din urma ta, o mobilă o iei, se strică, iese moda, dar când faci o lucrare și o dai cuiva, este tare plăcut și când te duci și o vezi, eu chiar când am oferit cadou o iconiță mică și când am văzut că Olguța (n.r primara de la Vărvăreuca) a pus-o pe seif, așa mi-a stat frumos.”
Astăzi, lucrările Eugeniei Cibotari sunt mărturii vii ale răbdării și credinței. Fiecare fir cusut spune o poveste – despre copilărie, despre dăruire și despre frumusețea unei tradiții care rezistă timpului.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
