Pe 7 aprilie 2009, centrul Chișinăului a devenit scena unuia dintre cele mai importante momente din istoria recentă a Republicii Moldova. La 17 ani distanță, acele evenimente continuă să fie un simbol al luptei pentru libertate, dar și al rănilor încă nevindecate ale societății.
Totul a început după alegerile parlamentare din 5 aprilie, câștigate de Partidul Comuniștilor, scrutin contestat de opoziție și de mii de cetățeni. Nemulțumiți de rezultatele considerate fraudate, tinerii au ieșit în stradă pentru a cere transparență și alegeri corecte.
Pe 6 aprilie au avut loc primele manifestații pașnice, însă ziua următoare protestele au escaladat. Intervenția forțelor de ordine a dus la violențe, soldate cu victime și sute de persoane reținute. Numeroși tineri au reclamat ulterior abuzuri și tratamente inumane în detenție.
Creatorul de conținut Valeriu Rașcu, care a participat la proteste, descrie acele zile ca fiind definitorii pentru generația sa. Potrivit lui, „7 aprilie rămâne o zi simbolică pentru activismul civic”, iar dorința de libertate și exprimare liberă a fost motorul principal al mobilizării.
„Mii de tineri au ieșit în stradă, pe 6 aprilie, inclusiv și eu, cu o lumânare, pentru a comemora zi de doliu național în Republica Moldova, pentru a cere libertate, pentru a cere alegeri repetate. A doua zi, pe 7 aprilie, am revenit într-un număr și mai mare, dar dintr-un protest început pașnic, totul s-a transformat într-o adevărată revoltă, atunci când autoritățile statului au intervenit brutal. Cu părere de rău s-au înregistrat 4 decese, iar peste 600 de persoane au fost arestate, maltratate, torturate prin comisariate”, a declarat Valeriu Rașcu.
Evenimentele au dus la o criză politică majoră. Parlamentul nu a reușit să aleagă președintele, iar alegerile anticipate din iulie 2009 au schimbat echilibrul puterii, aducând la guvernare o coaliție pro-europeană.
Ulterior, Republica Moldova a făcut pași importanți spre apropierea de Uniunea Europeană, inclusiv liberalizarea vizelor și semnarea Acordului de Asociere. Cu toate acestea, dosarele legate de violențele din aprilie 2009 nu au fost pe deplin elucidate nici până astăzi.
Protestele au lăsat urme nu doar în memoria colectivă, ci și în patrimoniul țării — clădiri devastate, documente distruse, inclusiv originalul Declarației de Independență.
În 2012, ziua de 7 aprilie a fost declarată oficial „Ziua Libertății”. Astăzi, ea rămâne nu doar o comemorare, ci și un îndemn la vigilență civică.
Pentru mulți, mesajul acelor zile este încă actual: democrația nu este garantată, ci trebuie apărată constant.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

