27°C
Cer fragmentat
Top știri

/VIDEO/ Cadavru în campusul USARB. Studenții au asistat la o lecție practica

Cauzele și împrejurările decesului unei persoane au fost documentate în curtea Universității de Stat Alecu Russo din Bălți. Totul a avut loc în cadrul unei ore practice de criminalistică, la care au asistat studenții de la facultatea de drept.

„Am avut câteva ore teoretice, însă oarecum este mai interesant să vezi în practică momentele de cercetare la fața locului, cum se iau urmele, cum se depistează, toate modalitățile pe care ei le pun în practică. Consider că astfel de activități ar fi foarte benefice pentru studenți.”

„A fost o lecție foarte interesantă. Am aflat multe lucruri noi cum arată în practică. Sunt sigur că exact prin așa metode, în viitor, când vom cuprinde o profesie, pe care ne-o dorim, aceste lucruri ne vor fi de folos.”

„Asemenea ore publice permit ca în aspect practic să fie aplicate acele nuanțe teoretice pe care noi le căpătăm la lecții și la seminare. Noi am  acumulat experiență în ceea ce ține de amprente, urmele unei infracțiuni, dar și alte aspecte practice.”

În cadrul acestei ore, studenții au avut oportunitatea să pună în practică cele învățate timp de 2 luni în sălile de curs și la seminare.

ALEXEI MITRINIUC, expert criminalist: „Am participat la o oră practică cu genericul: Cercetarea la fața locului și administrarea probelor, în infracțiunile cu aplicarea armelor de foc. Am încercat să le arătăm studenților cum se prelevează probele ADN, urmele papilare, cum se ridică armele de foc, tub cartușele. Am ridicat o urmă de încălțăminte prin metoda mulajului de ghips.”

VITALIE RUSU, decanul facultății de drept, USARB: „Este o contribuție substanțială la dezvoltarea acelor atitudini practice, abilități practice, posibilități de care au nevoie studenții pentru ca ulterior să se regăsească ca specialiști și să activeze în cadrul Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare nord. Este o activitate monitorizată și de Inspectoratul General al Poliției, care de fiecare dată ne-a autorizat aceste demersuri.”

INA ODINOKAIA, șefa catedrei de drept, USARB: „Este o scenă a unei crime, un presupus omor. Toate etapele au fost prezentate, ca studenții cum aceasta se realizează și nu în ultimul rând pentru a scoate în evidență și de a promova și profesia de expert criminalist. De multe ori se spune că învățământul în Republica Moldova este foarte teoretizat, ceea ce facem noi acum este de a păși, de a stabili puncte între teorie și practică. Ca să le fie interesant.”

Criminalistica este o ramură a științei judiciare care se ocupă cu investigarea infracțiunilor. Scopul principal al criminalisticii este de a folosi metode științifice și tehnologice pentru a colecta, analiza și interpreta dovezi fizice și circumstanțiale în legătură cu o infracțiune.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
27 °C
Cer fragmentat Simte ca 27°C
Umiditate 34%
Vânt 22 km/h NV
Presiune 1009 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
30°C
0%
Sâm
26°C
0%
Dum
28°C
0%
Lun
30°C
0%
Mar
35°C
0%