fbpx
10.2 C
Бэлць
duminică, mai 12, 2024

/VIDEO/ „Ce-ai făcut măi Manoil?” Bunica adolescentului din Sîngerei, care și-ar fi pus capăt zilelor, în lacrimi

Citește și:

„L-a luat așa de tinerel, că eu merg iaca pe 90 și mai bine eu mă hodineam și el trăia, că-i tinerel, îi tinerel mamă.”

Durere fără margini pentru o familie din orașul Sîngerei. Un adolescent de 15 ani și-ar fi pus capăt zilelor. Tragedia s-a întâmplat ieri seara, iar cadavrul băiatului a fost găsit chiar de mama sa, cu o pungă pe cap. Tânărul locuia de unul singur, iar ultima dată a vorbit cu bunica sa miercuri ziua.

„Mâcă, o să mai vin la matale, că mi-e urât singur. Zic, Manoilă, mai vină, vină că eu tot sunt singurică. Vină și o să mai stăm de vorbă.”

Potrivit bunicii, tânărul locuia de unul singur în casa altei bunici. Joi seara, mama sa a mers la el, iar ușa era încuiată.

NINA MANOILĂ, bunica băiatului decedat: „A intrat pe fereastră și a descuiat ușile și a intrat cu Ala. Când au intrat deja l-au găsit pe Manoil jos și cu balonașul cela lângă dânsul, dar nu ne-a dat în cap, nu ne-am gândit ce a avut el, nu știu, eu i-am crescut de mititei, pe amândoi i-am crescut de mititei.” 

Vecinii și rudele sunt șocate de cele întâmplate și spun că era un copil liniștit și nu-și pot imagina ce l-ar fi făcut pe acesta să recurgă la un asemenea gest.

„Nu am auzit, acum aud, Doamne Ferește, erau parcă copii cuminți. În mahala aici au trăit, tatăl lui, bunelul. Este tragedie mare pentru părinți, nu pot spune.”

„Cuminte era un copil, mama sa nu, l-a dat deoparte acolo și ea aici și el acolo singur trăiește văd. – Dar de ce l-au dat deoparte? Cine știe. – Aveau probleme în familie, se certau? – Cine știe, el aici trăia cu mama sa deodată, dar nu știu.”

„În cameră, dar cum am înțeles eu îmi pare că el singur locuia acolo, după cum am înțeles, dar nu pot să vă spun corect.”

„Am auzit că cu gaz propan de acesta cu o sacoșă în cap l-au găsit, gaz de acesta din balon.”

„Era aici poliția și ambulanța, au făcut actele și l-am dus la Bălți la morgă. Normal, liniștit, totul bine, dar ce s-a întâmplat nu pot să vă spun, asta-i – El locuia aici singur? Bunica i-a lăsat cheile de la casă și el locuia aici, aici mama lui alături îi făcea mâncare, îi aducea mâncare, dar dacă nu am fost aici, nu știu.”

Potrivit poliției, pe corpul neînsuflețit al tânărului semne de moarte violentă nu au fost depistate. Iar pe caz a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia se investighează toate circumstanțele în care a avut loc tragedia.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Dieta verde încetineşte evoluţia cancerului de prostată

O dietă bazată pe plante – una care nu exclude carnea şi peştele, dar care este compusă în mare...

Bătaie la beție, la Glodeni. Victima se află în stare gravă la spital

La data de 8 mai 2024, în jurul orei 21:19, poliția din Glodeni a fost înștiințată de către reprezentanții...
  sursa: cursbnm.md