fbpx
9.9 C
Бэлць
joi, mai 16, 2024

/VIDEO/ Ce promisiuni a făcut Spînu transportatorilor. Vezi când intră în vigoare noile tarife

Citește și:

După trei zile de grevă și mai multe ore de discuții cu ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, transportatorilor le-au fost revendicate solicitările. Cum s-a ajuns la majorarea tarifului și ce promisiuni au primit operatorii de curse de la autoritățile centrale aflăm de la Oleg Alexa, Președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

„În principiu o bună parte din cerințele noastre au fost auzite, au fost examinate bine. Documentul în formă scrisă nu l-am văzut, dar cifrele le-au comunicat astăzi. Se preconizează o majorare a tarifului la serviciile de transport în trafic raional până la 80 de bani, acum este 60 și la trafic interraional 70 de bani, acum este tot 60. Noi am intervenit cu o mică solicitare că luni, când ne prezintă proiectul să participăm la redactarea lui și să divizăm rutele interraionale în 2 categorii, până la 50 de km,  ca să le punem tot la 80 de bani și celelalte peste 50 să rămână cu 70 de bani. E imposibil de pus pe același cântar Corlăteni – Bălți, cu Briceni – Chișinău”,  a declarat Oleg Alexa, președintele Consiliului Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto.

Majorările care se vor face nu vor permite reluarea tuturor curselor interurbane. Potrivit lui Oleg Alexa în doi ani de pandemie peste 25 la sută din rute au fost sistate.

Cu părere de rău această majorare nu dă mari speranțe, dar cel puțin creșterea motorinei noi deja o putem suporta și poate vom putea plăti la șoferi puțin mai mult. În rest la mare lucru nu putem spera. Acești 80 de bani care îi obținem  nu ne va permite să reanimăm rutele pe care deja le-am abandonat. Din calculele noastre 25 la sută din rute nu se efectuează deloc”,  a spus Oleg Alexa.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu le-a promis transportatorilor că autoritățile centrale vor lucra asupra unui program de susținere a ramurei.

„Anul acesta Guvernul va venit cu un program de susținere a procurării unităților de transport. Noi deja rămâne să vedem ce e cu programul acesta. Dacă este cofinanțare, e foarte bine, fie că e din granturi europene, fie din fonduri de stat, vom vedea. Dacă este doar să-și asume dobânda creditelor pentru noi e o alternativă greoaie. Dar e bine că ministerul conștientizează că problema e gravă și că fără o injecție din partea statului nu ne descurcăm”, spune Oleg Alexa.

Așa cum majorările operate acum vor permite transportatorilor să-și acopere cheltuielile pe moment, acestea au cerut de la ministru să se întreprindă măsuri privind restituirea accizelor operatorilor de curse naționale.

Cel mai important este că, în scurt timp, împreună cu ministerul am putea să lucrăm asupra unui proiect de restituire a accizelor. Sper că ministerul îl va lua în serios”,  a declarat Oleg Alexa, președintele CAPOTA.

Amintim că, în perioada 7-9 februarie, mai multe rute naționale și-au sistat activitatea în semn de protest, pe motiv că Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a răspuns solicitărilor transportatorilor de a majora tarifele de transport și la serviciile de autogară.

Mai multe detalii aflați mâine în emisiunea Esențial, la 19.00,  cu Irina Lencauțan. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Erdogan spune că Israelul va ataca Turcia dacă va câștiga războiul împotriva Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, miercuri, că Israelul va ataca Turcia „mai devreme sau mai târziu” dacă...

/VIDEO/ Zece instituții de învățământ din raionul Edineț au participat la o competiție militară

La Școala Profesională din Cupcini, Edineț a fost organizată competiția militară „Pe Meleagurile Natale”, etapa națională. https://youtu.be/hwT6w_pQN24 Elevii din zece...
  sursa: cursbnm.md