fbpx
13.5 C
Бэлць
luni, septembrie 30, 2024

/VIDEO/ Cei șapte bărbați din nordul țării, reținuți în 2023 pentru pregătirea dezordinilor în masă și-au aflat sentința

Citește și:

Cei șapte bărbați din nordul țării, reținuți în martie 2023 pentru pregătirea dezordinilor în masă la Chișinău au fost condamnați la închisoare pe un termen de la 3 ani la 3 ani și 5 luni cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

https://t.me/tvnord/12980

Făptașii cu vârstele cuprinse între 21 și 39 de ani, își au domiciliile în nordul Moldovei, inclusiv în Bălți. Printre cei investigați se numără și organizatorul grupului criminal, cu vârsta de 40 de ani, din Bălți. Acesta deține și cetățenia altui stat, în care lucra până la revenirea în Moldova, în 2023.

Membrii grupului criminal organizat trimiși pe banca acuzaților identificau persoane, în special tineri, printre care și anterior condamnați pentru comiterea faptelor ilegale. Erau remunerați atât inculpații, cât și cei recrutați de ei. Mai mult, membrii grupului i-au instruit în prealabil privind modul de acționare violentă în timpul manifestației. Ulterior, inculpații au organizat deplasarea acestora în municipiul Chișinău precum și cazarea lor.

Inculpații au pledat nevinovați, iar sentința este cu drept de apel.

Citește și:

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Doi tineri din România au intrat ilegal în Republica Moldova pentru a pescui în apele Prutului

Poliţiştii de frontieră documentează doi cetățeni români care au trecut fraudulos frontiera de stat şi au încercat să pescuiască...

/VIDEO/ Se caută director la SA RED Nord. Lopotenco: „Cea mai mare problemă, intervenția politicului”

Agenția Proprietăți Publice a anunțat concurs pentru ocuparea funcției vacante de Director general al S.A. „RED-Nord”. Concursul se va desfășura...
  sursa: cursbnm.md