/VIDEO/ Dosarul dezordinilor în masă: Cei șapte bărbați din nordul țării, trimiși pe banca acuzaților

Citește și:

Procurorii anunță terminarea urmăririi penale în privința celor șapte bărbați din nordul țării, reținuți în ziua de sâmbăta, 11 martie, în dosarul dezordinilor în masă.

Cei șapte bărbați au cetățenie moldovenească și vârstele cuprinse între 21 și 39 de ani. Aceștia își au domiciliul în nordul Moldovei, inclusiv în Bălți, iar trei din ei au mai avut abateri de la lege și au fost investigați pentru furt și jaf.

Printre cei investigați se numără și organizatorul membrilor, un bărbat de 40 de ani din Bălți. Acesta deține și cetățenia altui stat, în care lucra până la revenirea în Moldova, în 2023.

- Advertisement -

Membrii grupului au identificat și instigat mai multe persoane, în special tineri, printre care și anterior condamnați.

Erau remunerați atât învinuiții (unii a câte 1.000 lei pe zi), cât și cei recrutați de ei. Aceștia din urmă erau predispuși să comită infracțiuni și ilegalități. Mai mult, membrii grupului i-au instruit în prealabil despre modalitatea de acționare violentă în timpul manifestației.

Ulterior, învinuiții au organizat deplasarea acestora în municipiul Chișinău precum și cazarea lor în apartamente, în două sectoare ale capitalei. Dezordinile în masă cu privire la care oamenii legii dețin probe că învinuiții le pregăteau pe parcursul lui 2023 urmau să fie implementate inclusiv pe fundalul acțiunii de protest din ziua de duminică, 12 martie.

Acum, urmare a terminării urmăririi penale, procurorii PCCOCS vor trimite dosarul în judecată, pentru examinare în fond și pronunțarea sentințelor. Potrivit legii penale, participarea la dezordini în masă se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 7 ani.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Pescuitul în Republica Moldova – între hobby, lege și braconaj

Pescuitul pare, la prima vedere, o activitate simplă: iei undița, mergi la râu și prinzi pește. În realitate, în...

Doi bărbați, reținuți la Rezina după ce au încercat să ridice 320.000 de lei obținuți prin escrocherie

Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din Rezina după ce au încercat să ridice suma de 320.000 de...
  sursa: cursbnm.md