32°C
Cer senin
Top știri

/VIDEO/ Cele mai răspândite narative și dezinformări din februarie 2026

LEONID DRAGUȘ, jurnalist TV Nord: „În februarie 2026, spațiul online din Republica Moldova a fost marcat de mai multe valuri de dezinformare și manipulare. Printre cele mai răspândite narative false s-au numărat scandalul legat de biserica din Dereneu, presupusa construcție a unei fabrici de armament și notificări false atribuite Serviciului Fiscal de Stat.”

DERENEU – ÎNTRE DOUĂ MITROPOLII

Conflictul din localitatea Dereneu are rădăcini mai vechi. În anul 2017, preotul Florin Marin a decis trecerea parohiei la Mitropolia Basarabiei. După această decizie, el a fost caterisit de Mitropolia Moldovei și înlocuit.

Clădirea în care se află astăzi biserica a fost oferită de Ministerul Culturii Mitropoliei Basarabiei pentru o perioadă de 50 de ani. Mitropolia Moldovei a contestat decizia, însă în 2025 Curtea Supremă de Justiție a respins definitiv contestația.

Ulterior, preotul Alexandru Popa, numit de Mitropolia Moldovei, s-a baricadat în biserică împreună cu soția și cei trei copii. În timpul tensiunilor, Petru Musteață, Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni, a îngenuncheat în fața polițiștilor și a citit rugăciuni.

În același timp, în spațiul public au apărut și declarații controversate. Arhiepiscopul a lansat mesaje antiromânești, afirmând: „România a venit să ne fure credința, ca Iuda”.

Jurnaliștii de la anticorupție.md au identificat printre protestatari persoane aduse din alte localități, dar și cel puțin trei preoți care ar fi participat la pelerinaje finanțate de Fundația Evrazia, organizație afiliată fugarului Ilan Șor.

ANDREI CURĂRARU, expert WatchDog: „Pentru mine aceasta este o continuare a proiectului „Sare și Lumină”, în care vedem exploatarea temelor religioase în scopuri politice. Am văzut mai mulți oameni politici printre care liderul PSRM, Igor Dodon sau liderul MAN Ion Ceban, sau chiar doamna Furtună care s-a adresat cu o chemare către Mitropolia Moldovei, ne dăm seama că există o decizie finală în instanțele de judecată din Republica Moldova, chiar Biblia spune: „Dați-i Cezarului ce este a Cezarului” adică să respectăm legislația în vigoarea, să-i lăsăm pe oameni să-și aleagă singuri Mitropolia, iar manipularea pe care o vedem acolo, prezența unor oameni cu sigle ale Federației Ruse pe umere, multă presă, multe camere care mai degrabă ne duc cu gândul la alegerile locale, decât la un veritabil conflict religios. După mine s-ar putea găsi o soluție de conviețuire a celor două mitropolii în această biserică, nu aș vedea o problemă în legătură cu asta, iar subiectul este umflat pentru dividente politice.”

FALSUL PRIVIND FABRICA DE ARMAMENT

În aceeași perioadă, în spațiul online a circulat și un alt narativ fals legat de presupusa construcție a unei „fabrici de armament și muniții” în Republica Moldova. Informația a fost promovată de deputatul Vasile Costiuc.

VASILE COSTIUC, deputat în Parlamentul Republicii Moldova: „Eu Vasile Costiuc vin în fața domniilor voastre cu o informație de importanță națională ce ține de securitatea noastră colectivă și a fiecărui moldovean în parte. Ceea ce vreau să vă spun cu adevărat, bazându-mă pe documente, acte pe care am le fac publice și am să le pun sub acest video spre cunoașterea a întregii societăți, este faptul că partidul de guvernare PAS, cel care toată campania electorală a vorbit de pericolul rus, a vorbit despre pace, de fapt aduce război și am să vă spun de ce, pentru că, prin intermediul instituțiilor afiliate care se numesc Ministerul de Interne, ASP și cel mai important acel comitet am investițiilor strategice condus de Prim-Ministru Recean și acum Munteanu anonim, cea care vă aduc aminte a închis toate televiziunile și care se ocupat de investiții strategice, în bâlbâielile lor au permis într-un final drept că secret și am să vă prezint documentele, edificarea, crearea construirea unei fabrici de armament în Republica Moldova.”

Într-o reacție oficială, Agenția Servicii Publice a respins aceste acuzații. Instituția a precizat că pentru o investiție în domeniul securității este necesară mai întâi aprobarea prealabilă a investiției, iar ulterior investitorul ar putea solicita o licență de activitate.

Totodată, ASP a subliniat că nu emite și nu poate emite licențe pentru producerea armelor și munițiilor cu destinație militară. Conform legislației Republicii Moldova, doar instituțiile statului au dreptul să desfășoare astfel de activități.

FALSUL PRIVIND NOTIFICĂRI DE LA SFS

La finalul lunii februarie, Serviciul Fiscal de Stat a avertizat contribuabilii despre circulația unor documente false care folosesc ilegal identitatea instituției.

Potrivit SFS, mai mulți contribuabili au primit notificări false privind reținerea temporară a mijloacelor financiare, documente pretins semnate de directoarea instituției, Olga Golban.

Serviciul Fiscal de Stat a precizat că aceste documente sunt un fals și că identitatea instituției este folosită ilegal pentru a induce în eroare cetățenii și pentru a diminua încrederea publică.

LEONID DRAGUȘ, jurnalist TV Nord: „Indiferent dacă sunt teme legate de biserică, război sau politică, este important să verificăm informațiile înainte de a le crede sau distribui. Dezinformarea poate fi combătută doar prin informare corectă și verificarea surselor.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
32 °C
Cer senin Simte ca 31°C
Umiditate 28%
Vânt 6 km/h SE
Presiune 1014 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
30°C
0%
Dum
33°C
0%
Lun
34°C
0%
Mar
35°C
0%
Mie
37°C
0%