Pe parcursul a doi ani de activitate, peste 10.000 de persoane au reușit să-și recâștige mobilitatea grație serviciilor oferite de Centrul de Reabilitare Casmed – un spațiu spațiu modern, care îmbină expertiza profesională, tehnologia de ultimă generație și o abordare personalizată. Centrul de Reabilitare Casmed a fost dezvoltat cu suportul organizației Johanniter-Unfall-Hilfe din Germania. Aici, fiecare copil, părinte sau bunic găsește sprijinul potrivit pentru a-și recăpăta mobilitatea, autonomia și încrederea.
TATIANA NEDELCU, specialist în terapie ocupațională: „Terapia ocupațională și cea senzorială îi ajută pe copii să se dezvolte frumos și să se adapteze la activitățile zilnice mai ușor. Acestea oferă sprijin copiilor cu afecțiuni neurologice, cu nevoi speciale, cu dificultăți în dezvoltare și deficiențe de învățare. Terapia ocupațională se axează pe abilitățile practice ale copiilor, cum ar fi să se îmbrace singur, să mănânce, să se joace sau să socializeze.”
NATALIA JURJIU, psiholog/specialist în terapie senzorială: „Terapia senzorială este pentru copiii care reacționează diferit la sunete, lumini sau atingeri. Îl învață să gestioneze mai bine tot ce simt în jurul lor.”
IULIANA MELENTI, psiholog: „Consilierea psihologică la copii se recomandă atunci când copilul întâmpină dificultăți în adaptarea la școală, în familie sau în societate. Consilierea psihologică pentru copii constă într-un proces terapeutic prin care psihologul ajută copilul să-și înțeleagă mai bine emoțiile, comportamentele și să depășească fricile de zi cu zi.”
Centrul este dotat cu dispozitive de ultimă generație, utilizând metode precum ultrasunete, TECAR, unde de șoc, magnetoterapie, crioterapie, Bioptron, darsonvalizare și multe altele.
Beneficiarii vorbesc cu căldură despre rezultatele obținute la Casmed:
NESTOR PUTINĂ, tatăl unui beneficiar: „Copilul meu vizibil s-a transformat în decurs de două trei săptămâni. Mai încrezut, merge mai bine pe piciorușe, se stăruie să meargă pe piciorușe, doarme mai bine, alimentația este mai pozitivă. În general, vizibil, copilul a crescut în comportament și în deplasare. La noi copilul e cu tetrapareză spastică.”
Centrul de Reabilitare Casmed oferă peste 30 de tipuri de servicii: kinetoterapie, masaj terapeutic, fizioterapie, logopedie, terapie ocupațională, terapie senzorială, consiliere psihologică și multe altele.
Adresa: Bd. Mircea cel Bătrân 81, of. 52, Bălți, Moldova
Numărul: +373 692 80 888
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.