fbpx
11.9 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 20, 2024

/VIDEO/ Coșul de cumpărături s-a scumpit. Vânzător: „Oamenii vin, gustă, spun bogdaproste și pleacă”

Citește și:

Gustă, analizează și pleacă acasă. După ce luna decembrie a venit cu noi scumpiri la produsele alimentare, bălțenii sunt mult mai chibzuiți atunci când fac cumpărături. Produsele se scumpesc de la o lună la alta, iar mulți oameni sunt nevoiți să își reducă din pofte și să se limiteze doar la unele alimente.

Off, vă rog nu mă întrebați, nu-mi stricați dispoziția. Nici să trăiesc nu vreau. Câte 100-200 de lei. Înainte cu 100 de lei mai cumpăram ceva, astăzi cu 100 de lei la piață nu ai ce face. Și pâine mai puțin mâncăm. Dacă odată în zi mâncăm bine, mulțumim și de aceasta”.

„Strașnic! Eu nu am cumpărat nimic, din ce îmi trebuie, așa mărunțișuri. Unul Dumnezeu știe cum, dar ne stăruim să supraviețuim. Carnea, nici nu trec pe aproape. Totul este foarte scump”.

Pensionarii spun că se limitează până la imposibil. Această doamnă povestește că a ajuns să cumpere produsele care au o calitate mai proastă, doar că să își mai diversifice meniul.

„Eu nu știm cum ne vom descurca în continuare. Nu se gândesc deloc la oameni. Iată am procurat kaki, de 5 și 10 lei, nu am de 25 de lei cum ele coastă, dar am luat de acestea care practic sunt gata. Abia de le duc, ca pe niște ouă”.

Unii oameni au ajuns să facă haz de necaz, din cauza prețurilor.

„ – Vă permiteți să vă cumpărați tot ce doriți?

-Da, ca pensioner cu 2000 de lei, totul îmi permit”.

„Unele lucruri îmi permit, dar nu toate. Dar dacă sincer, ce nouă pensionarilor, ce tinerilor le este foarte greu. Frigul și foamea este bine, vom fi mai sănătoși. Ai intrat într-un magazin de carne, ai mirosit și deja este bine.”

VALERIA GNACIUC, reporter TVN: „În luna noiembrie 2021, comparativ cu luna octombrie a aceluiași an prețurile au crescut cu 3,5 la sută. Cel mai mult s-au scumpit ouăle, legumele, în special cartofii, zahărul și uleiul.  Puțin s-au ieftinit citricele, fructele exotice, ciupercile proaspete și varza”.

Comercianții spun că vânzările au scăzut foarte mult în ultima vreme.

„Cam scump, cumpără doar câte o bucățică. O bucățică de aceia, o bucățică de altceva. Totul este scump, ei spun că îi scump”.

„Totul este scump, rău merg vânzările. Noi acum stăm, uitați-vă nimeni nu cumpără. Este foarte scump, nu își pot permite. Cumpără câte patru cinci ouă”.

„Foarte puțin, nu au oamenii bani. Și acum o să vină facturile pentru comodități, e tare greu. Înainte veneau, cumpărau, era un rând, dar acum nu, vin oamenii și cumpără puțin”.

Potrivit agenților economici, foarte puțini oameni din cei care întreabă prețul produselor cumpără câte ceva.

„E greu de tot, acuș e post, foarte greu merge. Din partea la bani nici numai zic nimic. Lumea vine și gustă câte o fărâmătură și spune mulțumesc. Nu au oamenii bani pentru a cumpăra”.

„Slăbuț cumpără lumea. Nu are cine cumpăra, doar bătrâni. Prețurile s-au ridicat, toți se plâng. Vânzarea este foarte slăbuță, este foarte greu. Acum oamenii doar întreabă, sărmanii bătrâni se uită cu lacrimi în ochi”.

În luna noiembrie 2021, faţă de luna octombrie 2021, au crescut preţurile la mai multe produse alimentare. S-au majorat prețurile la ouăle de găină – cu 11,4%, legumele – cu 10,0%, cartofii – cu 9,2%, făina de porumb – cu 4,4%, zahăr – cu 4,1%, grăsimi – cu 4,0% (inclusiv la ulei vegetal – cu 4,3%, unt – cu 3,6%), ciocolată, bomboane de ciocolată și alte produse din cacao – cu 3,9%, pâine din făină de grâu – cu 2,8%, lapte şi produse lactate – cu 2,5% (inclusiv la lapte semidegresat și lapte integral – cu 5,4% și, respectiv, cu 3,5%, smântână şi frişcă – cu 2,2%, brânză de vaci,  caşcaval şi brânză de oi – cu câte 2,1%, produse din lapte acru – cu 1,3%), orez – cu 2,1%, carne de porc, de pasăre, de vită, peşte, crupe, paste, biscuiți și turte dulci, sare, maioneză,  muştar, oţet – până la 2%.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/METEO/ Cum va fi vremea astăzi, 20 aprilie. Se mențin temperaturile modeste

Cer noros și temperaturi modeste prognozează meteorologii pentru ziua de astăzi, 20 aprilie. Maxima zilei va fi de 15...

Un conațional bănuit în organizarea migrației ilegale, reținut în flagrant

Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Otaci împreună cu ofițerii de investigații a DR Nord au destructurat un grup...
  sursa: cursbnm.md