21°C
Cer fragmentat
Top știri

/VIDEO/ De azi începe Postul Mare. Cum postesc bălțenii și ce cred despre această perioadă

De astăzi începe Postul Mare, cel mai lung și sever din cele patru posturi din an. Enoriașii nu vor consuma produse din carne, lapte, ouă și pește.

„Țin Postul și mă simt mai ușurată, am încredere în Dumnezeu că îmi va da sănătate, sunt în vârstă, am 80 de ani, dar, văd că, merg pe picioare sunt tineri și mai rău, am încrederea în Dumnezeu, intrând în locaș, mă simt mult mai bine. Tot anul împrejur, vineri și sâmbăta, cu smerenie, dar, în Posturi, mă strădui, toate Posturile.”

„Sigur că da, toată lumea postește. Numai fructe, legume, cartofi, așa. Mulțumesc lui Dumnezeu și mă rog să mă întărească, deja sunt în vârstă, este o vorbă: „Copiii nu pot Posti și bătrânii ajung bolnavi și tot nu pot Posti”, dar, am încredere în Bunul Dumnezeu că, o să fie bine.”

Unii bălțeni însă spun că nu vor posti toată această perioadă, însă vor pune accent pe rugăciune, iertare și pocăință.

„Desigur, prima saptămână, pe urmă nu. Eu cred că, este benefic.”

„Pe tot nu, nu se primește, nu-mi permite sănătatea. -Dar mergeți la Biserică în timpul Postului? Desigur, Catedrala Sfântul Nicolae, Petru și Pavel, lângă noi este o Mănăstire lângă „Drum Bun.”

„Cine vrea ține, eu de-obicei, în ultima zi, vineri, în general, nu mănânc nimic. Desigur, persoanele care țin Postul, trebuie să frecventeze, să se împărtășească, eu nu mă țin de aceste obiceiuri, nu este pentru mine.

„Am suferit atac de cord, eu nu am voie să Postesc, dar, în general, feciorul meu Postește în fiecare an de la început și până la final și bunica mea ținea Postul și mama, de-aceea, eu respect acest obicei și vreau să doresc tuturor în acest Post să fie mai buni, asta este cel mai important, cum zicea Lev Tolstoi: „Credința în Dumnezeu, face bine”.”

Preoții recomandă creștinilor în această perioadă, pe lângă abținerea de la bucate, să se adâncească la rugăciune și meditarea vieții duhovnicești

NICOLAE SĂRĂCUȚA, Parohul Catedralei Sf. Ierarh Nicolae din Bălți: „În această perioadă, care este una dintre cele mai frumoase perioade ale anului bisericesc și anume, perioadă în care creștinii se pregătesc către sărbătoarea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, prin post, prin rugăciune, prin fapte bune, prin îndeletnicirea în citirea Sfintelor Scripturi și a învățăturii Sfinților Părinți, pentru care, omul tinde prin acestea spre Mântuire.”

Postul cel Mare a început pe 3 martie și va dură până la Paști.

"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
21 °C
Cer fragmentat Simte ca 20°C
Umiditate 58%
Vânt 2 km/h NE
Presiune 1019 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
20°C
20%
Mar
25°C
0%
Mie
17°C
75%
Joi
23°C
0%
Vin
25°C
0%