/VIDEO/ Declarația lui Dorin Recean despre crima de pe aeroport și posibila luare de ostatici

Citește și:

Prim ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, susține că cetățeanul din Tadjikistan, care a împușcat mortal doi angajați ai MAI, pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău intenționa să ia ostatici. Potrivit oficialului, toate acțiunile întreprinse de către angajații aeroportului sunt în conformitate cu protocoalele existente și au dus la neutralizarea presupusului ucigaș.

DORIN RECEAN, Prim-ministrul Republicii Moldova: „Polițiștii noștri de frontieră, în baza filtrelor și în baza criteriilor pe care le aplică împreună cu Serviciul de Informații și Securitate, au fost capabili să identifice imediat că acesta prezintă un potențial pericol. După care, din momentul în care s-a auzit prima împușcătură, avem patrula de poliție, care era în proximitatea aeroportului, care fără ezitare a intervenit și în nici două minute acești polițiști au intervenit, au început să acționeze în așa fel încât să izoleze toată lumea și să izoleze de pericol. Ați observat cred că în declarațiile șefului poliției, cel mai probabil, această persoană, ca să se salveze fugind de crimele, de pedeapsa crimelor pe care le-a comis în Tadjichistan, el voia să ia ostatici. Dacă nu era să ie intervenția promptă a acelor polițiști, conform protocoalelor, conform sistemului stabilit, exista o mare probabilitate că lucrurile degradau și mai mult și noi era să avem ostatici acolo. La sfârșitul acestei săptămâni vom avea primul raport detaliat, în ceea ce privește acțiunile tuturor instituțiilor din cadrul aeroportului. După care va fi finalizată investigația pe care o face procuratura. Iată atunci v-om lua o decizie.”

- Advertisement -

Amintim că, Rustam Așurov, bărbatul din Tadjikistan, care a luat viața unui polițist de frontieră și a unui inspector de securitate, a decedat la câteva zile după incident, pe patul de spital.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Elveția, aproape de calificarea în șaisprezecimile Cupei Mondiale 2026 după victoria cu Bosnia

Naționala Elveției a obținut o victorie importantă în fața Bosniei și Herțegovinei, scor 4-1, într-un meci disputat joi seară...

Politica fiscală a Ministerului Finanțelor, pentru anul 2027, favorizează tutunul și îndepărtează Moldova de standardele UE

Republica Moldova și-a asumat, în procesul de integrare europeană, armonizarea accizelor la produsele din tutun cu standardele Uniunii Europene....
  sursa: cursbnm.md