fbpx
15.7 C
Бэлць
duminică, octombrie 13, 2024

/VIDEO/ Detectiv, anchetator sau ofițer de urmărire penală în cadrul orelor. La un liceu din Drochia se predau lecții de criminalistică

Citește și:

”STEM în Criminalistică”, o călătorie incitantă într-o lume misterioasă în care elevii au posibilitatea să-și verifice și să aplice în practică cunoștințele acumulate la diferite discipline școlare într-un format nou, bazat pe cercetarea și investigarea unor cazuri de infracțiuni simulate. Cursul opțional este predat și elevilor din clasa a 10-a de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Drochia.

Cursul de instruire ”STEM în Criminalistică”, se bazează pe o abordare interdisciplinară și activități practice care au drept scop să ajute elevii să facă conexiuni între disciplinele școlare tradiționale – chimie, biologie, fizică, matematică, tehnologii informaționale, cu activități, metode și tehnici utilizate în domeniul de aplicare a legii.

Ion Chipriscean, profesor biologie LT ”Mihai Eminescu”, Drochia: „În cadrul cercului de instruire ”STEM în Criminalistică”, elevii așa își aprofundează cunoștințele în domeniul științelor reale, atât ce ține de efectuarea anumitor calcule din domeniul matematicii sau a fizicii, a chimiei, când vorbim de cercetarea anumitor substanțe chimice, sau deja din domeniul biologiei.”

Copii sunt încântați să vadă cum cunoștințele și abilitățile dobândite în cadrul acestor ore pot fi aplicate în viața reală. Mai mult, elevii își pot imagina cum este să fii un detectiv, anchetator, ofițer de urmărire penală sau de investigații, rezolvând cazuri și adunând probe pentru a afla adevărul.

„La ultraviolet ce simboluri se văd, ia atrageți atenția, ele sunt marcate, 1, 4, 3, aici e 2 – firele acestea colorate, și uitați-vă la lumina zilei. Și încă o dată, se observă, da? – Da!.”

„Mă ajută pentru a afla lucruri noi, pentru a înțelege structura omului atât biologică, cât și cum să afli înălțimea, cum să afli greutatea omului după urmele găsite la fața locului la o anumită crimă.”

„Foarte interesante, în fiecare zi descoperim lucruri noi. Eu nu am știut că după amprentă poți să îți dai seama pielea ta cum este sau să pui cu scotch să pui la urma de pantofi ca să își da-i seama mărimea și vârsta persoanei.”

„M-a ajutat să îmi dezvolt logica, să aflu multe lucruri noi despre sistemul osos, despre amprente, despre scrisuri și monede, bancnote, asta mi-a fost foarte interesant la aceste lecții și sper că mă vor ajuta în viață.”

Antonela Gorobivschi este elevă în clasa a 10-a și poartă cu mândrie titlul de campioană la cea de-a doua ediție a concursului național ”Tânărul Criminalist”, organizat în luna aprilie a anului curent.

ANTONELA GOROBIVSCHI, elevă cl. A 10-a, LT ”Mihai Eminescu”, Drochia: „Cred că nu constă în cunoașterea teoriei, constă abilitatea de a te acomoda în diferite situații și de a găsi soluții, de a gândii strategic și de a gândi în echipă. Am fost surprinsă și emoționată, deoarece acest rezultat m-a motivat să analizez criminalistica drept o posibilă meserie și astfel vreau să îndemn și alți elevi ca să se înscrie la cercul de criminalistică.”

Cursul a fost dezvoltat de o echipă formată din profesori universitari, cadre didactice și experți criminaliști, și este oferit și implementat în funcție de decizia și posibilitățile instituțiilor de învățământ. ”STEM în Criminalistică” este o ofertă didactică inovatoare pentru Republica Moldova care a fost pilotată de o echipă de profesori entuziaști în anul școlar 2020-2021.

Natalia Rotari, cercetător științific US “Ion Creangă”, Co-autor manual ”STEM în Criminalistica”: „În primul rând ele dezvoltă responsabilitatea și nu în ultimul rând abilitățile de gândire, de logică și colaborare. Este foarte important pentru comunitatea de astăzi ca elevii din învățământ să iasă și cu aceste abilități transdisciplinare, le numim, ca să fie un bun cetățean și să fie benefice pentru societatea în care locuim.”

Implementarea Cursului “STEM în Criminalistică” este susținută de Programul de Socializare Juridică în Școlile din Republica Moldova, implementat de către Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul General al Poliției și PH International Moldova cu suportul financiar al Departamentului de Stat a SUA.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Șeful Poliției și Dinu Plîngău se somează public. Primul vrea scuze, al doilea îi sugerează să nu facă politică

Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (DA), Dinu Plîngău, este somat de șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, să prezinte...

De ce costă alegerile din SUA mai mult decât PIB-ul Moldovei?Traseul miliardelor de dolari din campania electorală

Într-o lume de Zuckerbergi, Muski și Bezoși, numele de Timothy Mellon probabil că nu vă spune nimic. Este însă...
  sursa: cursbnm.md