12°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ Din tată în fiu: meșteșugul lemnului păstrat cu grijă într-un sat din nord

Într-un colț liniștit din satul Caracușenii Vechi, printre miros de lemn proaspăt și sunetul uneltelor care ating încet fibra materialului, Ivan Băieșu își duce mai departe meseria de o viață. Nu a fost un drum planificat, ci mai degrabă unul ales din nevoie, într-o perioadă în care munca era puțină, iar dorința de a câștiga un ban cinstit era mare.

IVAN BĂIEȘU, lemnar: „În copilărie am lucrat șofer la colhoz și știi cum, tânăr, nu era de lucru și am decis să lucrez ceva ca să am o copeică mai bună și m-am hotărât am devin lemnar. Cu lemnul, uși, ferestre, scaune, mese, nu am probleme cu lemnul.”

Anii au trecut, dar meșteșugul a rămas. Din mâinile lui Ivan au ieșit uși, ferestre, mese, scaune – lucruri făcute cu grijă și răbdare.

IVAN BĂIEȘU, lemnar: „Nu știam nimic, de unde să iau, cum să pun și cu ajutorul tatălui meu m-a învățat și iată că și până în ziua de azi. Ca să faci o ușă sau fereastră nu este așa ușor, ca să o începi de la 0, am lucrat cu dânsul (tatăl), eu eram elev, mai apoi eu singur luam comanda și făceam pâinea mea.”

Astăzi însă, meseria lui pare tot mai rară. Lucrările din lemn au rămas mai mult pentru interior sau pentru cei care încă apreciază tradiția.

IVAN BĂIEȘU, lemnar: „Acum lumea s-a dat cu geamuri termopane. La uși și la ferestre da (pe cale dispariție), doar de să facă cineva înăuntru, pe dinafară lumea face doar geamuri termopane. Mi-a plăcut, dacă nu nu-mi plăcea nu era să mai lucrez până acum.”

Pentru Ivan Băieșu, lemnăria nu a fost doar o soluție de moment, ci un drum care i-a definit viața

IVAN BĂIEȘU, lemnar: „Ca să faci lucrul bun, trebuie lemnul să fie uscat, să nu fie verde ca să faci lucrul și după cel care a comandat te întreabă de ce s-a primit, trebuie să ai grijă mare ca să faci acest lucru, iată acest scaun el are 13 – 15 ani de când este făcut. Îngăduire, răbdare, dacă te vei porni cu fuga că eu astăzi trebuie să fac, să reușesc să fac două scaune pe zi, nu se va primi, nici unul nu îl vei face.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 12°C
Umiditate 87%
Vânt 15 km/h NV
Presiune 1012 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
15°C
100%
Mar
16°C
0%
Mie
13°C
0%
Joi
12°C
0%
Vin
11°C
0%