25°C
Nori împrăștiați
Top știri

/VIDEO/ Două companii de transport, suspectate că au ascuns venituri de 2,8 milioane lei

Polițiștii de frontieră și PCCOCS au deconspirat o schemă de transport cu venituri ascunse în 2024. Două companii ar fi prejudiciat bugetul cu 2,8 milioane lei.

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră, împreună cu procurorii PCCOCS și Serviciul Fiscal de Stat, au deconspirat o schemă infracțională prin care, în anul 2024, două companii de transport care efectuau curse spre Uniunea Europeană și Rusia ar fi ascuns venituri de la autorități.

Potrivit informațiilor prezentate de anchetatori, veniturile nedeclarate ar fi adus în bugetul statului aproximativ 2.800.000 de lei, sub formă de impozite.

https://youtu.be/EbJb6w11lhE

Mai exact, companiile efectuau rute ocazionale cu 12 autocare și ar fi acționat prin șase conducători de autocare și însoțitori de bord. Aceștia ar fi indicat date false în foile de parcurs, declarând un număr mai mic de pasageri decât cel real. Totodată, în documente nu erau specificate statele și orașele de destinație, fapt ce contravine prevederilor legale.

În urma investigațiilor, au fost efectuate 17 percheziții în Chișinău, de unde au fost ridicate peste 500.000 de lei, care ar proveni din schema investigată. De asemenea, au fost ridicate documente contabile privind transportarea pasagerilor, precum și obiecte de lux din metale prețioase.

În urma audierilor, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) le-a atribuit celor doi administratori ai companiilor vizate statutul procesual-penal de bănuit.

Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Poliția de Frontieră a reiterat că își menține angajamentul de a acționa ferm împotriva criminalității transfrontaliere și a schemelor ilegale care afectează bugetul public.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

"
"
"
"

CITEȘTE ȘI ...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

"
"

Ultimele știri

"
"

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
25 °C
Nori împrăștiați Simte ca 26°C
Umiditate 66%
Vânt 11 km/h N
Presiune 1015 hPa
Prognoză 5 zile
Joi
27°C
12%
Vin
33°C
20%
Sâm
28°C
0%
Dum
27°C
0%
Lun
29°C
0%