/VIDEO/ Dronele poliției au început să patruleze și în trafic. Zeci de șoferi indisciplinați, sancționați

Citește și:

Dronele poliției au început să patruleze și în trafic. Zeci de șoferi indisciplinați au fost surprinși de la înălțime și trași pe dreapta de echipajele de patrulare. Mulți dintre ei și-au recunoscut vina, dar nu au ezitat să caute scuze pentru graba sau neatenția din trafic.

„Nu m-am oprit la trecerea de pietoni, pentru că doamna a ieșit brusc și aceasta a fost cauza. Este foarte periculos, dar în caz că nu ești sigur că doamna vrea să treacă sau nu, o ia înainte, aceasta, eu nu am înțeles-o ce vrea să facă, din fugă a trecut.”

„Am încurcat benzile, am luat-o de pe partea dreaptă pe partea stângă. – Și v-ați recunoscut vina? Da, desigur. – Dar cum credeți, este bine că se mai organizează astfel de filtre? Foarte bine, bravo. – O să mai încălcați? Nu, adică o să mă stărui, nu știu, cum s-a primi.”

- Advertisement -

„Nu vreau să răspund. – Dar ați comis încălcarea? Da, nu știu, ceva la intersecție, nu am stat cu toată lumea în rând, ceva de genul.”

„Circulația pe benzi. – Des încălcați? Se mai întâmplă, ca oricare. – Dar cum vi se par aceste acțiuni ale poliției? Destul de normale, încălcăm, trebuie să respectăm regulile, atât, probleme nu o să fie.”

Andrei Vataga, inspector principal în cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, a explicat că misiunea acestor acțiuni este reducerea numărului de accidente și responsabilizarea șoferilor

ANDREI VATAGA, Ofițer principal a SCO a DP Nord, al INSP, al, IGP: „Conform dispoziției al Inspectoratului General al Poliției, la data de 20 august, pe teritoriul țării au fost desfășurate activități, la prevenirea accidentelor în traficul rutier. Astfel, angajații Inspectoratului de Patrulare Nord, al Inspectoratului Național de Securitate Publică, în comun cu angajații Inspectoratele teritoriale ale poliției au desfășurat activități de depistare și documentare a încălcărilor Regulamentului Circulației Rutiere, utilizând aeronavele fără pilot la bord.”

Poliția anunță că va continua aceste acțiuni de prevenție și sancționare a încălcărilor în trafic, scopul fiind siguranța tuturor participanților la circulație.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Suspectă într-un dosar de trafic de persoane, extrădată din Grecia în Republica Moldova

O femeie originară din raionul Hâncești, cercetată pentru trafic de persoane, a fost extrădată din Grecia și adusă la...

/METEO/ Temperaturi de până la +35°C și posibile ploi cu descărcări electrice

Vremea se menține caniculară marți, 23 iunie, pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Meteorologii anunță cer variabil și temperaturi ridicate,...
  sursa: cursbnm.md